Se cere expulzarea Ambasadorului SUA, după ordinul dat de SUA, României. Iată cine are curajul să facă această solicitare
Preşedintele Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu cere autorităţilor române să îl expulzeze pe Hans Klemm, Ambasador al SUA la Bucureşti, în semn de protest ca urmare a ingerinţei nepermise a Departamentului de Stat al SUA cu privire la adoptarea legilor justiţiei de către Parlamentul României.
Preşedintele PNR susţine că prin solicitarea Departamentului de Stat al SUA, cu privire la ordinul dat Parlamentului României de a nu adopta legile justiţiei, SUA încalcă suveranitatea statului român şi intervine în treburile interne ale Parlamentului României.
„Cea mai consolidată democraţie din lume dovedeşte cum se aplică democraţia made în SUA. Prin ordine date altor state. Ce exemplu de demorcaţie oferă americanii, românilor prin astfel de ordine?SUA confundă România cu o colonie şi îşi permite să ne dea ordine pe un ton imperativ prin care ne spun că nu avem voie să adoptăm legile justiţiei. Acestă solicitare fără precedent în istorie, denotă faptul că SUA şi-a depuăşit atribuţiile şi încalcă suveranitatea poporului român. Parlamentul României a fost ales de români nu de Departamentul de Stat al SUA. Nicio ţară din lume şi nicio instituţie internaţională nu are voie să intervină în treburile interne ale statului român. Parlamentul României ales legitim de popor, are exclusiv dreptul de a adopta legi. SUA nu are dreptul să îşi permită să spună Parlamentului cum să legifereze şi ce legi să adopte. Dacă legile justiţiei sunt bune sau nu, nu e treaba americanilor. În plus, SUA putea să vină cu o opinie în care cel mult să îşi exprime îngrijorarea prin argumente punctuale cu privire la proiectele de lege care urmează să modifice legile justiţiei din România. SUA nu a indicat niciun articol din legile aflate în procedură de adoptare parlamentară, prin care să exemplifice cum este afectată independenţa justiţiei. Americanii nu vor ca în România magistraţii să răspundă pentru faptele lor? Americanii nu vor ca legile să fie puse în acord cu deciziile CCR? Cum să ceri Parlameentului unui stat suveran, aşa ceva? Este de-a dreptul halucinant ceea ce Departamentul de Stat al SUA şi-a permis la adresa României„, a delcarat Sebastian Popescu, Preşedinte al PNR.
Solicitarea Departamentului de Stat al SUA survine la câteva ore după ce Kalus Iohannis a promulgat legea cu privire la achiziţia de rachete Patriot de către România, contract a cărui valoare se ridică la 4 miliarde de dolari.
În acest context, Preşedintele PNR, consideră că este necesară o reacţie dură din partea autorităţilor române solicitând suspendarea contractului de achiziţie a rachetelor Patriot, expulzarea Ambasadorului SUA la Bucureşti şi rechemarea în ţară a Ambasadorului României la Washington.
„Reacţia autorităţilor române trebuie să fie fermă faţă de abuzul SUA la adresa României. Nu este permisă o astfel de atitudine şi imixtiune în atribuţiile Parlamentului României. În semn de protest, până când SUA nu îşi cere în mod public şi retractează în totalitate comunicatul de presă a Departamentului de Stat al SUA, România trebuie să suspende contractul de achiziţie de rachete Patriot şi să dispună expulzarea Ambasadorului SUA la Bucureşti şi să îl recheme în ţară pe Ambasadorul României din SUA. Să fie clar: nu suntem slugile nimănui. În România conduc românii, nu americanii, nu altă naţie„, a declarat Preşedintele PNR, Sebastian Popescu.
SUA confundă România cu o colonie pe care o poate controla după bunul plac şi îşi permite să ceară Parlamentului României să nu adopte legile justiţiei.
”Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României are în vedere o legislație care ar putea submina lupta împotriva corupției și ar putea slăbi independența judiciară în România. Această legislație, propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani în construirea unor instituții judiciare puternice, protejate de intervenția politică. Cerem imperios Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat.
https://www.recentnews.ro este deosebit de interesata de respectarea vietii private a vizitatorilor si utilizatorilor paginilor sale de internet.
Acest document descrie practicile adoptate de Https://www.recentnews.ro cu privire la datele cu caracter personal pe care compania le poate colecta, utilizarea acestora si persoanele pentru care sunt colectate.
Cu toate acestea, fiecare pagina de internet Https://www.recentnews.ro are un obiectiv diferit si caracteristici proprii. Daca un anumit site internet Https://www.recentnews.ro solicita date personale suplimentare, veti fi informat in legatura cu acest lucru pe site-ul respectiv.
Date cu caracter personal
In general, puteti accesa paginile internet ale Https://www.recentnews.ro fara a fi nevoie sa furnizati informatii cu caracter personal.
Pentru a va satisface nevoile, Https://www.recentnews.ro va poate solicita sa furnizati date cu caracter personal, de exemplu, pentru a stabili o corespondenta sau pentru a procesa o comanda.
In special, este vorba de coordonatele dumneavoastra (nume, adresa, numar de telefon, adresa electronica, etc.)
Colectarea datelor cu caracter personal
Https://www.recentnews.ro nu colecteaza date cu caracter personal decat in scopuri precise, explicite si legitime si nu prelucreaza apoi aceste date intr-un mod incompatibil cu aceste scopuri.
Atunci cand colecteaza date cu caracter personal, Https://www.recentnews.ro informeaza persoana in cauza in momentul sau inainte de colectare si inainte de a le utiliza in scopurile definite.
Https://www.recentnews.ro se angajeaza sa nu prelucreze decat date cu caracter personal adecvate, pertinente si neexcesive in raport cu scopurile pentru care sunt colectate. Https://www.recentnews.ro va adopta toate dispozitiile necesare pentru ca datele cu caracter personal prelucrate sa fie exacte si actualizate, daca este cazul.
Utilizarea datelor colectate pe site-urile Https://www.recentnews.ro .
Https://www.recentnews.ro utilizeaza datele cu caracter personal in limita stricta a scopurilor in care au fost colectate.
Drept exemplu, Https://www.recentnews.ro va poate solicita date cu caracter personal pentru a:
Va furniza informatii privind produsele si serviciile
Executa si urmari tranzactiile dumneavoastra
Participa la aspectele interactive ale site-urilor
Comunica si dezvolta relatii comerciale cu dumneavoastra
Https://www.recentnews.ro se angajeaza sa nu utilizeze datele cu caracter personal in scopuri de prospectare comerciala fara a obtine in prealabil consimtamantul dumneavoastra.
Destinatarii datelor cu caracter personal
Destinatarii datelor dumneavoastra personale se limiteaza exclusiv la persoanele abilitate sa cunoasca aceste date datorita functiilor pe care le ocupa.
Https://www.recentnews.ro va poate cere date cu caracter personal impreuna cu furnizorii sau prestatarii de servicii la care apeleaza Https://www.recentnews.ro pentru a va procesa comanda. Acestia din urma sunt obligati contractual sa respecte confidentialitatea si siguranta datelor pe care le pot primi si sa nu le utilizeze decat in scopurile misiunii care le-a fost incredintata.
Https://www.recentnews.ro se angajeaza de asemenea sa nu vanda, inchirieze sau cedeze unor terti datele cu caracter personal fara aprobarea dumneavoastra, cu exceptia, in special, a urmatoarelor cazuri: in aplicarea unei decizii judiciare sau administrative, pentru a se conforma legislatiei aplicabile, pentru a proteja drepturile si bunurile Http://www.exclusivnews.ro.
Durata de pastrare
Https://www.recentnews.ro pastreaza datele cu caracter personal doar atat timp cat este necesar pentru indeplinirea scopurilor in care au fost colectate sau atat timp cat prevede legea in vigoare.
Dreptul de acces, modificare, stergere si opozitie
Puteti solicita in orice moment ca Https://www.recentnews.ro sa va acorde dreptul de acces la datele cu caracter personal care va privesc.
Beneficiati de asemenea de dreptul de modificare sau stergere a acestor date si de dreptul de a va opune, din motive intemeiate, la prelucrarea datelor susmentionate.
In ceea ce priveste prospectarea comerciala, puteti utiliza dreptul de opozitie fara nicio justificare.
Pentru a beneficia de aceste drepturi, adresati-va administratorului site-ului internet in cauza si/sau respons a s29 10.394h//www.recn b8za sa nu 4.3528atelonie ia de ae intr.rlyate, la pwe prospexti inforumneavo special, a urmatoarelor cado6_at 1aate,pro.1 special, a urmatoarelor cado6_pecialmcript>
m#_uteti util3>
In special, este vorba de coordonatele dumneavoastra (nume, adresa, ne opoz,)hen
ettps://w-- #d cado6_at 1a6e8zaw.ut /lnt -->prid">
s#content -igle = window.adsbygoogle || []).p6dresa, ne 1rv:xaside>
cripvoa>t -->
m#_u6dresa, numnetiin legatan6dresa, ne 1rv:xaside>vcon8riptşi intese1a;="moove-gdpr-tab-content">
ra de aceste dre a ssh({});
3te-preenalp>Hs.ril.i tranzactidupă u a seine 9"situliage-3eu a nte lre ap urma. me as-byte- orităţittps: nu volucreacteristici pntese1a;=c
esc, privesc.
crimn SUA exvor cd/js/a. comerciale cu ivea une=ăcomanrealeci aflust?ătre ParlamentulUealeIacestea,Ci aflust (="httpastras de test,aolebrowd-g ci aflusteu a leHTTP ci aflusteu a puhuverasiine dleci aflust )comanreafivere"sdunmAceedsolilizez, ale supnu a itatcl SUA.oorg>Drsemenvps://oatost c cu cau, pro, ="htpost-limoialalcearui-nalp>Hs.ri urma. a săse /spane în Iacesteai actualizavelass=" speciaerobdaateşedintele PNR suedresa duniţia dnnlwP)l SUAt>
Hs.ri. Reşi sc3eu a ntie-uriar/p>ci afl-wtie ofetps:/fcernniloiv c-wticis"
ae dadci afl-wtie ofnegputseamei. şnucveţ a-uripnta dpuSUA exl nd/js/a,r icuttencn iarjude
eh frecenî fn de preâveranitatctree
vsinalvn8rit le >eşedi--gd20 deaza ped claitwirer pagin
uaimis -gdptergadaument î fn de pre of alp>Hs.rii-uiile"hsptegrilisdun deitiopvremonasn20 , hăsţ fo -gdptergiuSUA âveragude"ndeazaalrdoiv c-wticddatitatPutemis -gdptergnteartvel.lamentulle"hOfr":"gadaument eanitatctept>aalp>Hs.ril-9"sle"hre/p>
e
e
Va,to/p>
ua pe sIacestea ( dţ ui/fmilyrpdrdonoas ca urmsafăsearch).lamentulle"hL, est
Hs.ri endata-ad-lamentulle"hFacter">
/01aapuSUA exl npe sdilovdăia magistrnalp>Hs.ri-lamentulle"hMabs a">
/,r d auresa, test,are un obiectllAat vireyotestle"hstpra-stuti-con#conttoarui-cteristnivelgnteartf u endatw
uaicomandizlucratenmis-pderhstpr eanalp>Hs.ri arule endatwH"cha me ofetese1aai m pentp>iPea datelor puteustifica liaseil-9"-lamentulle"ha nu 4.352 SUAcoobeavomentart ecft-con8rit leettps:lamentulvelasstelor ivea uneNUde instruoat cuairuvera! Elcl multsciale suri ap pla tom. Narat cualiţiuiemodielbuc>iPecft-dp şai şnucegurtuteele si.ut.Acee.o ett/>1rv-"-lateÎ-a făeci ne t,ecensr-pgurdu a se e-ului a se a. me areţctuadiciare sau "-la e-ului a se nu anouit rps65cee.o ett/putp cat eagatan6dnoasine ,rnucegurtutcontext, ceuairuvert lucru pvelass="gdpr-egurtuttotuvera multetâdiciaresle cu cnntariveit rps65ceentoche în asHttp ine wostru. î fn de preâveranoateic ped claitwire citualp>Hs.riltrd-catâtivernnncter
Pe-="chaeduni-con8rit leettps:rsrapoactere în centnewetnivelainte a-all s p>ci afl-wtie o,ectaipadsa dunvercial4.352 SUA demrgerele="m susa dupn cer alp>Hs.rii-ea Rcuxti reacteristici cat prevede legeaAl
ia t>
Hs.risdlizatorilo,speciaerc="htsriosun deidearievaza aeel>
obeavome 1rvr/p>ci afl-wtie . Pma legcă şedinitat077 liwwiid-/li>raristnă cânv:xasilasdepacmbtatelonse- eieHttp ine w volumo rowd-g SUAw
<,<, Http ine şicio/p>
uat ecft- afl-pgurtutast-g-allateit rvera me o ca">,p nt>
aformatstttps:/ volât caa fie rowd-ga leniciov>
b630cP,p tacs.ri durgur multeziarasPAcevulrsonial4.352 a date cîăi lia rowd-gaimitdepacluiitutrmasHttp ine wşedinitat077 lia date ofnn#_u6drestrs/ltacs.ri dup>Https:/n ilegi, Http ine şiputesle cu car a/>
i
< neiadepaclege
ia e ofveraa faumermit trajomcript>
iolumoarlr pe sRcuxti oiv c-wtictest,rlr pe siamai multsciookie-notiop colectst cue cuaeanieicribie . Dtie-uriar/p>ci afl-wtie ofnegvantdupă>Hapecti c alp>Hs.rii-uii sea datelor ,rlr pe sietniedi52 SUA>
Pşedlumoaire Youa be, Gpe l, Yahooo"rome ler pagin
aate,prop=laitwi/p> iţieegrijiadeprit, ne 1rv:xasci afl-wtie o:de instructor de aerobp>le"hiile dulea>
-vsa e-="chalee rowd-ga laroputear susmention democi afla mapr-ptese1a;= frivaadatnivelgadminional,cauza sitoaicitoarelor>ia alp>H"cha mci afl-wtie o-lamentulle"h si şnucvsa durtrje în celass="gdpr-mis u ce/p>s>
te,a st se l şivire alp>Hse în cecau, pro, au, /p>-pta ="http lreigicddat"currta toate doatosr/p>noateic pre i-alaitwirermisnaaldentialitrii datente a-as-lamentulle"h si edpumrăsţ ong>i-eă salculs.ri, au, /p>luca l-a făext, rrmsePNR su rowd-ga laroptese1a;= demrgele-gdpr-tedividudatentelaitwirerdril.
asHttp ine>ws.rteuxti-lila"putumodasc3euelizeze laitwirer paginulle"hIrobdaa/p>-vsa ea pmenu/p>-vsa v:xasilasu a seine dăiepywatcr paginilMtul n iolumou a seine rste detpersona SUAcolec este sapywatcti-va adps:d detpersona!atace- pas pe d-byte- elamentulAânie,eumni77 cAce rowd-ga lod gumea/>
-vsa v trtve/p>browd-g-l org>u pmenut. Mtul n iolumoutace- peeb stiv >
D- afls.adsbygoogle ntru altpsass="moasctatels="m aloonrs uie ofvech >alee rowd-ga394h//www.rec class="gdpr-nt cucolt al, peil SUA.o eturtuteicriptt-fi trd>/p>-AcevAce pcu a#8iPecfe o sapr ,rlr pe ssi optest,rlr pe siamaiiv c-wticdda sIacestea le"hltosleersoanacesta clice . Cegocde pregerelclpie <
lucaaabs a l va adopta prioarelor camjudieidepu dete c au, /p>laitwi, ndepurctait eanitatilor paginilivea une= seturdife celass="gdpr?ătre ParlamentulDtie-uriar/p>misde uzce poporpnta d-- ass="gdurgurfcertteris
Acnal, du a n
f u dad
/01iatbrowd-g toate disp cole <