Noua Românie lansează azi, campania naţională „Vreau să fiu noul lider al României”, prin intermediul căreia vrea să recruteze şi pregătească, cel puţin 1000 de tineri care să devină noii lideri ai României.

Timp de 1000 de zile, începând de azi, 1 februarie 2021 şi până în 10 octombrie 2023, PNR va derula campania naţională „Vreau să fiu noul lider al României”.

Dacă ai minim 19 ani, nu ai mai fost în alt partid, te interesează ce se întâmplă cu ţara ta, eşti nemulţumit de actualii politicieni, înscrie-te în PNR şi devino noul LIDER al României.

Campania se adresează în special tinerilor care vor să se implice în conducerea ţării, care sunt interesaţi de politică.

Pe parcusul celor 1000 de zile de campanie, tinerii care se vor înscrie în proiect, vor fi pregătiţi prin training-uri pentru a învăţa ce înseamnă politica, care e scopul PNR, vor urma trainin-uri de oratorie, lidership, legislaţie electorală şi administraţie publică.

Scopul final este acela de a-i pregăti pentru a fi candidaţi la alegerile parlamentare, europarlamentare şi locale din anul 2024.

Dacă îţi pasă de propria ţară, fă un pas în faţă, înscrie-te în PNR şi acceptă să devii noul LIDER al României.

Poţi să te înscrii în Partidul Noua Românie, completând aici formularul online.