US OPEN, primul Grand Slam din istorie organizat în pandemie, este în centrul unui scandal uriaş care cutremură lumea tenisului mondial. Novak Djokovic, liderul ATP şi principal favorit al competţiei americane, a fost descalificat duminică, de la US Open după ce a lovit fără intenţie, o arbitră de linie cu mingea în gât. Decizia organizatorilor a provocat u val de reacţii internaţionale în lumea sportului alb.

Duminică, în meciul din optimile de finală de la US OPEN, disputat de Nole contra lui Pablo Carreno Busta, la scorul de 6-5 în favoarea ibericului, Novak Djokovic a aruncat nervos o minge spre linia de fund, frustrat că Busta a reușit să-i facă break. Însă mingea a lovit în gât o arbitră de linie care a căzut la pământ și nu a mai putut respira timp de câteva secunde.

Nole a mers imediat la arbitră şi şi-a cerut scuze, însă Supervizorul turneului a aplicat la literă regulamentul și l-a descalificat pe Novak Djokovic, provocând cel mai mare șoc din tenisul mondial al ultimilor ani.

Degeaba minute în șir, Djokovic a încercat să-l înduplece pe supervizor să nu-l descalifice, decizia a fost definitivă.

Oficialii au considerat gestul lui Djokovic ca fiind o ofensă majoră, iar decizia de descalificare este directă, definitivă, iar Djokovic nu are nici măcar dreptul la apel!

Urmare a acestei decizii, Djokovic va pierde toate punctele și toți banii câștigați până acum pe durata turnului. Şi pentru că a plecat de pe Arena „Artur Ashe” fără să-și susțină conferința de presă, va fi nevoit să achite o amendă în valoare de 20.000 dolari!

Fostul mare jucător Mats Wilander consideră că Djokovic nu ar fi trebuit descalificat.

E foarte discutabil de ce a fost descalificat. E clar că nu a vrut să o lovească, mingea a fost moale. E greu de judecat de ce a făcut gestul ăla”, a comentat fostul mare jucător Mats Wilander, în direct la Eurosport.

Boris Becker s-a declarat şocat de ce s-a întâplat la US OPEN.

„Sunt la fel de șocat ca voi toți. Eu și Novak avem o relație specială, ne sunăm familiile, discutăm regulat. E probabil cel mai dificil moment din întreaga lui carieră. A încălcat regulile, decizia e una corectă. Cel mai mare star a părăsit US Open, grea hotărâre, dar trebuia să fie luată. Momentul în care a trebuit să părăsească arena a fost cel mai dificil din carieră. Era în forma vieții lui, neînvins întreg anul, pe drumul către trofeul de Grand Slam cu numărul 18. Nu mai are nimic, acum merge acasă. Știa exact că a făcut o mare gafă, dar ăsta e sportul. El e fair-play, un caracter puternic, va reveni. Dar e un moment negru”, a declarat Boris Becker la Eurosport Germania.

Novak Djokovic era marele favorit al turneului de la US Open şi țintea cel de-al 18-lea Grand Slam al carierei, cu care s-ar fi apropiat la unul distanță de Nadal și la două de Roger Federer.