Lionel Messi a făcut henț în careu în minutul 55 al partidei cu Olanda, însă a fost iertat de arbitrul central. Culmea e că la finalul partidei, argentinianul a pus tunurile pe arbitrul central și l-a acuzat că a făcut praf arbitrajul și că nu trebuia delegat la u astfel de meci.

În minutul 55 al meciului Țările de Jos – Argentina, Messi a comis intenționat un henț în careu și în mod normal trebuia penalizat. Însă ibericul Mateu Lahoz a trecut cu vederea acest lucru și nu i-a dat cartonaș galben sau roșu.

Abia în minutul 90+10, înainte de lovitura liberă din care olandezii au egalat, Messi a primit cartonaș galben pentru proteste.

Dacă ar fi fost sancționat cu galben de atunci, așa cum se întâmplă în mod normal la astfel de gesturi, un al doilea galben ar fi dus la eliminarea lui Messi.

Reacțiile nu au întârziat să apară după decizia ciudată a arbitrului.

Lionel Messi nu a primit galben pentru acel henț intenționat… pentru că este Messi” – Bet9ja, agenție nigeriană de pariuri

Messi nu trebuia să fie pe teren. Trebuia să primească un al doilea galben, implicit roșu” – Piers Morgan, jurnalist britanic

Mateu Lahoz nu a fost indulgent doar cu Messi, ci și cu Virgil Van Dijk, căpitanul naționalei Țărilor De Jos.

În minutul 89, Leandro Paredes a trimis mingea intenționat către banca rivalilor, provocând o altercație pe teren. Van Dijk a avut o intervenție dură la adresa argentinianului. A intrat violent în acesta și l-a doborât. Dar nu a fost avertizat de central.

Lionel Messi a spus că el și colegii săi au suferit mult în meciul cu Olanda.