Scandal la Australian Open. Un jucător i-a cerut unui copil de mingi să-i… decojească banana

Un jucător din franţa a iscat un scandal uriaş la Australian Open după ce i-a cerut unei fetiţe, copil de mingi, să-i decojească banana. Gestul francezul Elliot Benchetrit, în vârstă de 21 de ani și număr 229 mondial, a stârnit un val de critici în lumea tenisului mondial.

Tuepu fără margini din partea unui jucător no name care a dorit să se facă remarcat prin grobianism şi printr-un cest care a scandalizat pe toată lumea. Fără să stea pe gânduri, francezul i-a cerut copilei să-i cureţe banana ca şi cum copilul era sluga lui.

Incidentul s-a produs duminică în ultimul tur al calificărilor. Elliot Benchetrit i-a cerut unui copil de mingi, fată, să îi cojească o banană. O cerinţă umilitoare pe care arbitrul a văzut-o şi l-a pus pe jucător să-şi decojească singur banana.

La auzul cererii, copila a luat banana şi sa uitat către arbitrul de scaun John Blom, care a intervenit și i-a cerut jucătorului să își decojească singur banana.

Tot mai des, jucătorii confundă copii de mingi, care în mod normal ar trebui doar să le dea mingile de joc şi să le adune de pe teren în timpul meciului, cu prorpiile slugi care să le dea prosopul, care să le dea apă, banane, să le ţină umbrela şi tot aşa.

Înregistrarea cu incidentul de la Melbourne a devenit virală în mediul online, fiind însoţită de sute de comentarii negative la adresa francezului.