Scandal în echipa României de Fed Cup cu o zi înainte de debutul confruntării cu Elveţia de la Cluj Napoca. Sorana Cîrstea este supărată de faptul că nu a fost aleasă să joace în meciul de simplu.

Sorana Cîrstea, a declarat că se aştepta să joace, în întâlnirea cu Elveţia, dar respectă decizia căpitanului Florin Segărceanu de a o nominaliza la simplu pe Irina Begu. Sorana Cîrstea era așteptată să intre în teren împotriva Timeei Bacsinzsky, însă a fost înlocuită pe ultima sută de metri cu  Irina Begu.

Normal, mă aşteptam să joc, aceasta era prima idee, având în vedere că eram a doua, însă tot timpul am spus-o: căpitanul decide. Am venit la FedCup, nu a contat că am fost prima, a doua, a patra. Atât timp cât am fost sănătoasă, m-am prezentat şi m-am pus la dispoziţia căpitanului şi la dispoziţia echipei. Sunt aici pentru ce are nevoie echipa. Dacă vrea să joc simplu, joc simplu, dacă vrea să joc dublu, joc dublu, dacă vrea să bat din palme, bat din palme. Sunt aici pentru ce are nevoie echipa şi România“, a declarat Sorana Cîrstea.

 Segărceanu a explicat că a preferat-o pe Begu deoarece este mai bună pe zgură.”A fost o decizie dificilă, este un raţionament din punct de vedere tactic puţin, poate şi din punct de vedere al jocului. Personal, în momentul acesta, cred că acest teren e puţin mai bun pentru Irina, pentru stilul ei de joc şi la fel din punct de vedere tactic, noi trebuie să pregătim şi meciul foarte serios. Nu ne gândim că o să câştigăm primele trei puncte, ne gândim să abordăm toate cele cinci meciuri cu seriozitate şi, bineînţeles, în cazul în care va fi nevoie şi de un meci decisiv la dublu, dublul prinipal este format din Irina şi Simona“, a declarat Florin Segărceanu

Într-un interviu acordat Digi Sport, Simona Halep, a declarat că Irina Begu are un joc complet pe zgură.

Nu ştiu cum o ia fiecare, însă Irina are un joc complet pe zgură şi domnul Segărceanu cu siguranţă s-a gândit la acest lucru, a analizat toate momentele din această săptămână, din aceşti ani şi aşa a considerat dumnealui, el a luat decizia. Eu sper să fie o decizie bună, să câştigăm ambele meciuri sâmbătă şi apoi o să fie bine“, a spus Simona Halep.

Conform deciziei lui Florin Segărceanu, Simona Halep şi Irina Begu ar urma să joace şi la dublu, însă perechile pot fi schimbate până la ora meciului de duminică.

Simona Halep, locul I WTA, şi Viktorija Golubic, locul 115 WTA, se vor întâlni, sâmbătă, de la ora 13.00, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în primul meci al întâlnirii România – Elveţia.

Irina Begu, locul 38 WTA, şi Timea Bacsinszky, locul 46 WTA. vor juca al doilea meci de simplu de sâmbătă.

Duminică, partidele se vor desfăşura după următorul program, începând cu ora 12.00:

Simona Halep – Timea Bacsinszky (3-1 în întâlnirile directe);

Irina Begu – Viktorija Golubic (2-0);

Irina Begu/Simona Halep – Patty Schnyder/Jil Teichmann

Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a FedCup by BNP Paribas.