SĂNĂTATE

Back to homepage
SĂNĂTATE

Copiii din generațiile actuale merită o educație mai bună – află cum îi ajută psihoterapia atât pe copii, cât și pe părinții acestora

Conștientizăm mai greu minusurile pe care le-am avut din punct de vedere al educației. Sau cel puțin nu ne dăm seama de ce am schimba la rândul nostru, până când

SĂNĂTATE

Beneficiile incredibile ale orgasmului atât la bărbaţi cât şi la femei

Orgasmul este cea mai intensă plăcere pe care atât femeile cat și barbatii o pot avea. În timpul lui, toate limitările corpului se dizolvă, iar cei doi iubiți fuzionează devenind

SĂNĂTATE

Relaxarea deplină a simțurilor cu ajutorul unui masaj profesional

Oricine este conștient de beneficiile pe care un masaj profesional le poate avea asupra corpului și a minții. Cu atât mai eficient va fi acesta cu cât se va axa

SĂNĂTATE

Avantajele și dezavantajele nașterii în apă

Acum 14 ani, în România, femeile aveau două variante în ceea ce privește modalitatea de a aduce pe lume un copil: nașterea naturală și cezariana. Trecerea timpului a permis introducerea

SĂNĂTATE

Au salvat viaţa unui copil cu ajutorul ciocolatei!

Minune la un spital din România. Viaţa unui copil de doar 4 ani, a fost salvată cu ajutorul ciocolatei. Medicii de la Spitalul de Pediatrie din Iași au reuşit să

SĂNĂTATE

Magia apei informate, organizată în ajun de Crăciun!

A opta ediție a evenimentului “Magia apei informate” susținut de AQUA Carpatica a avut loc miercuri 20 decembrie 2017, la Şcoala  gimnazială “Petre Ghelmez”, din sectorul 2, Bucureşti. Născut din dorinţa de

SĂNĂTATE

Cum slăbești sănătos cu spirulină?

Spirulina este cunoscută de strămoșii noștri încă din cele mai vechi timpuri, beneficiile sale pentru sănătate fiind destul de numeroase. Ține la distanță îmbolnăvirile, întărind sistemul imunitar, are grijă de

SĂNĂTATE

România, singura țară din Europa unde metastazele coloanei vertebrale, eliminate printr-o tehnică minim-invazivă

Centrul de Diagnostic și Tratament Provita, singurul din România orientat pe tratamentul minim invaziv al afecțiunilor coloanei vertebrale și centru de referință european în care au ajuns medici cu renume

SĂNĂTATE

Cadoul Aqua pentru copii în prag de sărbători: AQUA Carpatica Kids!

Brandul de apă minerală naturală AQUA Carpatica lansează pe piață produsul AQUA Carpatica Kids. Noua sticlă are un design special creat pentru copii, cu un dop care curge doar atunci

SĂNĂTATE

Aparatele dentare corecteaza problemele dentare si va pot feri de extractii dureroase

Ca sa ai o dantura rezistenta trebuie sa ai grija de ea inca din copilarie. Spalatul pe dinti in fiecare zi, mersul la stomatolog, igiena orala sustinuta si cu o