Salariul Patriarhului Daniel stârnește controverse. Iată câţi bani primeşte lunar de la stat

Preafericitul Patriarh Daniel, capul Bisericii Ortodoxe Române, este plătit lunar, cu o sumă fabuloasă de bani, din bugetul de stat, întrucât este asimilat unui secretar de stat în aparatul administrativ al statului român.

Patriarhul Daniel este Preafericit cu aproximativ 24,000 de lei lunar, salariu, de la statul român. Mai exact 23,920 lei, echivalentul a 5000 de euro.

„Bogăția și sărăcia nu sunt un scop în sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de îndepărtare de Dumnezeu și de semeni. El nici nu mulţumeşte lui Dumnezeu, nici nu miluieşte pe săraci, ci se gândeşte doar la sine, se asigură material, dar se însingurează spiritual. Sufletul bogatului nemulţumitor sau nerecunoscător şi nemilostiv a devenit întru totul trupesc, el nu mai este suflet duhovnicesc. Singura preocupare a sufletului este aceea de a se supune trupului lacom de a mânca, de a bea şi de a se veseli, în totală uitare de Dumnezeu şi de semeni”, le-a spus Patriarhul Daniel credincioșilor.

În anul 2018, salariul Patriarhului Daniel era de 16.600 de lei, salariu egal cu cel al președintelui Senatului României.

Veniturile preoților diferă în funcție de mai multe criterii, precum studiile și funcția deținută în cadrul BOR. Un episcop poate câștiga peste 5.000 de lei, un mitropolit 7.500 de lei, iar un Patriarh poate ajunge la mult peste 8.000 de lei.