În fiecare an, începând din 2018,  ziua de 21 martie va fi zi de sărbătoare națională, așa a decis marți, Camera Deputaţilor. Astfel că de la anul, pe 21 martie toți românii vor sărbătorii Ziua Olteniei.

Cu 213 voturi „pentru”, 30 de voturi „împotrivă” şi 25 de abţineri, proiectul de lege privind instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei, a fost adoptat de Camera Deputaților în calitate de for decizional.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei, evenimentul urmând a fi marcat de autorităţile locale şi centrale, precum şi de instituţiile publice de cultură din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-artistic şi ştiinţific.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor, în limita fondurilor disponibile.

Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Olteniei, la data de 21 martie, a fost depusă în Senat, în martie 2016 și aprobată tacit de senatori în luna noiembrie a anului trecut, prin depășirea termenului de dezbatere.

Inițiatorii precizează în expunerea de motive că ar trebui marcat un moment important, de la 21 martie 1821, când, în urma unui marș, Tudor Vladimirescu intra în București cu o pâine mare în mână, semn al păcii și al belșugului. Cu toate acestea, 21 martie nu va deveni zi liberă pentru români. Că să devină sărbătoare nelucrătoare, ar trebui să figureze în Codul Muncii, nu doar să fie declarată sărbătoare naţională.

“Tudor Vladimirescu a fost omul politic care a reușit să zguduie din temelii societatea românească rămasă la nivelul feudalismului și să pună capăt regimului politic fanariot”, mai spun inițiatorii proiectului.

„Se instituie ziua de 21 martie – Ziua Olteniei (…) Sărbătorirea anuală a Zilei Olteniei va fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi sin străinătate, prin organizarea unor programe şo manifestări cu caracter cultual-artistic şi ştiinţific”, se arată în proiectul de lege.

Proiectul de lege a fost susţinut 27 de deputaţi şi senatori de la mai multe partide politice – PSD, PNL, UNPR şi UDMR, dar şi de parlamentari care fac parte din grupul minorităţilor naţionale sau care sunt independenţi.