România a bifat sâmbătă seară, prima victorie la Campionatul European de Fotbal Under 21. Tricolorii s-au impus dramatic la Budapesta, în faţa gazdelor, cu scorul de 2-1, în Grupa A a Campionatului European de tineret 2021, pe Stadionul Uj Bozsik din Budapesta.

Tricolorii au câştigat dramatic partida cu maghiarii după ce au revenit de la 0-1, întrucât Andras Csonka a deschis scorul pentru Ungaria în minutul 56.

Alexandru Măţan a restabilit egalitatea prin golul marcat în minutul 69, iar Alexandru Paşcanu a marcat în minutul 88, golul victoriei.

Echipa antrenată de Adrian Mutu a făcut o primă repriză destul de slabă, dar pe măsură ce a trecut timpul a evoluat din ce în ce mai bine, a controlat jocul şi şi-a creat multe ocazii de gol, însă a ratat foarte mult.

România a evoluat în mod neobişnuit în albastru, venea după 1-1 cu Olanda şi va juca în ultimul meci contra Germaniei, pe 30 martie, pe aceeaşi arenă.

În 2019, la ediţia din Italia şi San Marino, Germania a învins România cu 4-2 în semifinale.

Ungaria, care a pierdut meciul de debut, 0-3 cu Germania, este eliminată din competiţie, urmând să joace contra Olandei pe 30 martie.

Primele două clasate în grupă se califică la turneul Final 8 ce se va desfăşura între 31 mai şi 6 iunie, în Slovenia şi Ungaria.