Klaus Iohannis a mers vineri, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” pentru o acţiune de imagine şi PR iar mai apoi a susţinut o declaraţie de presă în curtea Institutului ca să laude echipele de intervenţie pentru reacţia proptă şi pentru a spune că aşteaptă idei pentru reformarea sistemului medical.

După şase ani de „România normală”, Iohannis face baie de imagine la un spital care tocmai a luat foc şi unde pacienţi internaţi pentru a fi trataţi de coronavirus. După şase ani Preşedintele Iohannis anunţă că aşteaptă idei pentru reforma sistemului medical.

După baia de imagine şi PR, Iohannis a susţinut o declaraţie de presă în curtea spitalului unde a lăudat echipele de intervenţie pentru reacţia exemplară. Însă la câteva ore de la declaraţia laudativă, anchetatorii au mai găsit încă un pacient carbonizat….Deci..care intervenţie promptă?

A fost o intervenție foarte complicată, cu foarte multe forțe implicate. S-a reacționat extrem de rapid. În foarte puține minute, forțele de intervenție au intervenit, au stins focul, au mutat pacienții la alte spitale. Însă, din păcate, pentru câțiva a fost prea târziu. Totuși, țin să felicit forțele de intervenție pentru promptitudinea intervenției aici, la acest incendiu groaznic. Este foarte clar că trebuie rapid trase niște concluzii și venit cu soluții. Situația se repetă cumva. Am avut, nu demult, o tragedie la Piatra Neamț, avem acum aici, la „Balș”, această tragedie, au fost incendii mai mici la alte spitale și, cu siguranță, motivele sunt diverse, ele sunt anchetate și anchetele vor scoate, fără îndoială, la lumină ce s-a întâmplat, cine este vinovat și vinovații vor fi sancționați. Însă, după părerea mea, problema este mult mai amplă. După părerea mea, aici avem de-a face cu probleme structurale în spitalele din România și am solicitat noului ministru al Sănătății – și la discuția pe care am avut-o acum câteva săptămâni, și astăzi din nou – să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate din România și aștept cât de curând primele idei, pentru a putea demara această reformă. Vă mulțumesc! La revedere!” a spus Iohannis în curtea spitalului unde au ars de vii cinci pacienţi.

Se pregăteşte oare Iohannis de cel de-al treilea mandat de Preşedinte al României?! Modificarea Constituţiei nu ar fi o problemă pentru el.

Trei tragedii majore produse în mandatul lui Iohannis:

30 octombrie 2015 – Incendiu Colectiv  – 64 decese

14 noiembrie 2020 –  Incendiu Spital Piatra Neamţ – 10 decese

29 ianuarie 2021 – Incendiu la Spitalul Matei Balş – 5 morţi.