Romania, la control! Suceava este cel mai afectat judet de noul coronavirus!

 In editia din aceasta saptamana a emisiunii “Asta-i Romania!”, difuzata duminica, de la ora 14:30, la Kanal D, va prezentam un reportaj cutremurator despre situatia sistemului medical, in conditiile temutei pandemii, dar si declaratiile angajatilor din spitale, care aleg sa plece sau sa ramana in sistem, cei din urma avertizand ca au nevoie de ajutor pentru a face fata presiunii.

Scapa cine poate! Asta pare sa se intample acum in multe din spitalele din tara, unde parte din „armata halatelor albe” fie renunta la lupta, fie e deja decimata de boala. Frica de moarte e mai mare acum decat orice juramant. Asa se face ca sunt salvatorii care aleg sa paraseasca spitalele, iar in urma lor raman bolnavii care nu stiu daca mai vine cineva sa ii salveze.

Cea mai crunta lupta se da insa la Suceava, de unde vin si cele mai multe cazuri de imbolnavire cu noul coronavirus, peste 600.  Cum s-a ajuns aici? Printr-un lant al slabiciunilor – de la coruptie, nepasare si management defectuos. Un cumul de factori tipic romanesti care au transformat orasul intr-un focar pierdut de sub control.

„Am lucrat pana in ultima zi, nu mi-a dat nimeni niciun halat, nicio masca. Ce sa mai spun? Nimeni nu ne-a bagat in seama; eu sunt liftier la spital, si acolo suntem cei mai expusi. Tot felul de pacienti. Am circulat cu totii. Si domnul manager stia sa ne jigneasca. (…) Cand veneam la lucru, veneam cu frica si durere in stomac ca se intampla, ce ne spune, ne urmarea pe camera, mergea in cabinet si radea ca are nu stiu cati sclavi in spital. Radea de noi. O fi facut el lucruri bune, dar cu personalul s-a comportat extraordinar de urat”, dezvaluie un barbat care indrazneste sa rupa tacerea, povestind teroarea si jignirile la care ar fi fost supusi toti angajatii spitalului de catre fostul manager.

Intre timp, continua anchetele la spitalul judetean din Suceava unde jumatate dintre bolnavii cu noul coronavirus sunt medici. La datorie, salvatorii poartă combinezoane și măști, care îi protejează când stau lipiți de suferinzi.

Tot mai puțini după ce colegii lor din prima linie s-au îmbolnăvit, salvatorii de la Suceava spun că muncesc până la epuizare. Cu toate eforturile, de două săptămâni încoace – un pacient moare in fiecare zi sub ochii lor.

​Urmariti un material impresionant despre situatia actuala din sistemul medical din Romania in editia de duminica a emisiunii „Asta-i Romania”, difuzata de la ora 14:30, la Kanal D

Vrei sa fii la curent cu noile stiri? Da-ne un like!