Zestrea României la Olimpiada de la Rio s-a mărit cu încă o medalie. Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Laura Oprea, Adelina Boguș, Andreea Boghian și Daniela Druncea au cucerit sâmbătă, emdalia de bronz în proba olimpică de 8-1. Româncele au fost cronometrate cu timpul de 6 min 04 sec 10/100.

Aurul a revenit Statelor Unite care au terminat cursa în 6 min 01 sec 49/100, iar pe locul al doilea s-a clasat Marea Britanie cu 6 min 03 sec 98/100.

Canotoarele noastre au început destul de modest și erau pe locul 5 după 500 și 1.000 m, iar la 1.500 m au ajuns chiar pe ultimul loc, 6. Sprintul de final le-a adus medaliile de bronz, dar nu a lipsit mult ca medaliile să fie de argint.

România a cucerit la Rio a 38-a sa medalie olimpică, dintre care 19 sunt de aur, 10 de argint și 9 de bronz. La JO 2012, de la Londra, canotajul românesc nu a cucerit nicio medalie. În proba feminină de 8+1 precedenta medalie a României a fost tot bronz, în 2008, la Beijing. Ultima medalie de aur la 8+1 feminin a fost cucerită la Atena, în 2004.

România a ajuns la Rio patru medalii câștigate, aur prin echipa feminină de spadă, argint prin tenismenii Florin Mergea și Horia Tecău la dublu masculin, bronz prin halterofilul Gabriel Sîncrăian (cat. 85 kg) și echipajul feminin de 8+1 la canotaj.

În acest moment, România ocupă locul 21 în clasamentul pe medalii la Olimpiada de la Rio. Primul loc este ocupat de SUA cu 52 de medalii. După primele nouă zile de olimpiadă, doar 59 de țări au reușit să câștige cel puțin o medalie.