România condamnă ferm atacul chimic comis de regimul Assad și susține atacul armatei Statelor Unite în Siria.

La fel ca Germania, Franța și Marea Britanie, România anunță oficial că susține atacul SUA în Siria.

”Acțiunea SUA din 7 aprilie 2017 constituie o reacție fermă la atrocitățile comise în urma atacului cu arme chimice. România este solidară cu Aliații și partenerii noștri. România sprijină orice efort destinat încetării conflictului din Siria care, în cei șase ani de la declanșare, a condus la pierderi substanțiale de vieți și distrugeri de bunuri materiale și, în același timp, a generat un focar de instabilitate regională, terorism si migrație necontrolată. România susține în continuare identificarea și implementarea unei soluții politice a crizei siriene, prin intermediul unui proces de tranziție politică inclusiv, coordonat de Siria, pe baza rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate, în special a Rezoluției 2254 a Consiliului de Securitate al ONU și a Comunicatului de la Geneva (2012). Aceste elemente de conduită au fost reiterate recent de România, cu ocazia Conferinței de la Bruxelles privind sprijinirea viitorului Siriei și al regiunii, desfășurată la 5 aprilie 2017”, se arată în comunicatul oficial al MAE, remis recentNEWS.ro.

Până la momentul producerii atacului, de la începutul conflictului sirian, nu au fost înregistrate cazuri de cetățeni români decedați sau răniți pe teritoriul Siriei ca urmare a acțiunilor armate.

Ambasada României la Damasc a întreprins demersuri pe lângă autoritățile siriene pentru obținerea de date oficiale referitoare la cetățeni români care pot fi afectați în urma atacului.

Celula de Criză a MAE este activă în continuare și face toate demersurile în sprijinul cetățenilor români.

România reiterează condamnarea fermă a atacului chimic întreprins asupra localității Khan Sheikhoun din provincia Idlib, din 4 aprilie 2017, soldat cu victime în rândul populației civile, inclusiv copii.

De la începutul conflictului în anul 2011, MAE a acordat asistenţă consulară cetăţenilor români aflaţi în Republica Arabă Siriană, ca urmare a situaţiei precare de securitate de pe teritoriul acestui stat.

În perioada de referință au fost continuate, în condiţii de siguranţă, acţiunile de repatriere a cetăţenilor români şi membrilor de familie ai acestora, care au solicitat sprijin în acest sens –  a fost repatriat un număr de peste 728 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, în cooperare cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).

Încă de la debutul conflictului, din 2011, MAE a emis recomandări ferme cetăţenilor români care se aflau în Siria de a părăsi de urgenţă teritoriul acestui stat prin mijloace de transport încă operaţionale și de a contacta misiunile României din teritoriu pentru a-şi înregistra prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de asistenţă și protecție consulară.

Totodată, având în vedere profesionalismul dovedit în gestionarea cu succes a numeroase situații de criză, dar și ca o recunoaştere a capacităţii României de a acționa, prin intermediul serviciului său consular, în zone și situații sensibile, o serie de state au apelat la sprijinul țării noastre în vederea preluării asistenţei consulare a cetăţenilor lor în Siria: Republica Franceză, Republica Moldova, Australia, Canada.