România a fost învinsă duminică dimineață, în semifinale de Statele Unite ale Americii și a ratat calificarea în finala Campionatului Mondial de MiniFotbal.

Echipa națională de minifotbal a României a fost învinsă categoric în semifinală cu scorul de 7-3.

Americanii au fost net superiori românilor, la mai toate capitolele. Posesia mingii, execuție, fructificare ocazii la poartă.

Ajunși în semifinale, fără să fi jucat sferturi, pentru că adversara Canada nu a ajuns în timp util la meci, tricolorii s-au întrecut în ratări incredibile la poarta americanilor.

Cele trei goluri au fost marcate în trei minute din ultimul sfert de joc. Însă nu au mai avut timpul fizic necesar pentru a reuși egalarea scorului și să trimită meciul în prelungiri.

Finalul de meci i-a găsit pe tricolori în presing, ratând pe bandă rulantă, ocazii importante care puteau reduce diferența de scor.

Și după patru sferturi de joc, Statele Unite ale Americii se califică în finala primei ediții a Campionatului Mondial de Minifotbal, unde va juca acasă, cu trofeul pe masă, cu naționala Mexicului.

România a evoluat în Grupa B, unde a reușit să învingă India cu 21-0, să piardă cu 3-7 în fața Mexicului și mai apoi să se impună cu 7-2 în fața Germaniei.

România a câștigat toate cele cinci ediții ale Campionatului European de Minifotbal.

Tiberiu Lajos, selecționerul echipei naționale de minifotbal, a plecat în SUA cu lotul format din portarii Cristian Popa și Bogdan Rădulescu și jucătorii de câmp Nicolae Dan Costândana, Gabriel Tănase, Ioan Mircea Popa, Radu Burciu, Alin Cosmin Iacob, George Adrian Călugăreanu, Miroslav Cosmin Nicolin, Iulian Apostol, Toma Vincene, Emilian Chivu, Răzvan Dumitru Radu, Gabriel Cosmin Crăciun, Ciprian Ursu.