Robert Negoiţă a recunoscut că a greşit când a mers la plimbare cu bicileta prin parcul IOR, dar daor după ce a primit o amendă de 10.000 lei, la fel şi iubita sa. În ziua de Paşte, după ce a fost filmat la plimbare prin parc, Robert Negoiţă a spus că el era defapt la muncă, în „inspecţie” şi că în plasă avea pâine pentru vrăbiuţe şi păsăricile din parc. După ce a primit amendă, s-a sucit.

Mi s-a adus la cunoștință că am fost amendat pentru episodul de ieri din Parcul IOR. Asemenea oricărui cetățean sunt obligat să mă supun legilor acestei țări și, chiar dacă nu a fost intenția mea să încalc ordonanța militară, imi asum faptul ca am greșit și, prin urmare, voi suporta consecințele. Cetățenii Sectorului 3, cei care mă cunosc de opt ani, timp în care ne-am intersectat de sute de ori prin sectorul nostru, știu că am parcurs la pas, pe bicicletă sau cu mașina, fiecare centimetru al acestui sector pentru a găsi cele mai bune soluții la problemele ce țin de administrația locală. Și duminica, și sâmbăta, și în zilele de sărbătoare. Nu a fost nici pe departe intenția mea de a sfida, de a nu respecta legea sau de a vă minți în vreun fel în legătură cu episodul de ieri. Eu chiar ieșisem sa inspectez Parcul IOR. Dar, din păcate, ideea nefericită de a îmbina utilul cu plăcutul intr-o zi de sărbătoare, adică aceea de a o lua alături de mine pe prietena mea, a fost una neinspirată și nepotrivită. Imi pare rău pentru acest episod, mi-l asum și îmi cer scuze celor care s-au simțit lezați în vreun fel. Aceasta nu a fost în nicio clipă intenția mea. Mereu avem de învățat și tot timpul trebuie să căutăm să facem lucrurile mai bine. Pentru mine, ziua de ieri a fost o lecție. Vă mulțumesc pentru toate criticile, voi ține cont de ele, iar pe viitor voi fi mult mai atent. Nimeni nu e mai presus de lege, prin urmare, vreau să le mulțumesc tuturor celor care zilele acestea sunt în prima linie și au grijă ca situația sa fie una optimă pentru vremurile dificile pe care le trăim„, a scris Robert Negoiţă pe pagina sa de facebook.

În ziua de Paşte, după ce a fost filmat când se plimba cu bicicleta prin parcul IOR, alături de iubită, Negoiţă a spus că el a mers în „inspecţie” şi că în coşul de pe bicicletă avea pâine uscată pentru păsărici.

„În administrația locală, nu ai niciodată liber. Dimpotrivă, trebuie să te folosești de fiecare “fereastră” pentru a rezolva și chestiuni pentru care nu ai avut timp. Azi am dat o tură completă în Parcul IOR, fiindcă nu reușisem de ceva timp să fac asta. Am constatat, din păcate, că deși există personal alocat pentru mentenanța parcului, chiar și în această perioadă, sunt elemente ce trebuie rezolvate rapid. De la reparații la mobilierul stradal și până la refacerea spațiilor verzi și a anumitor zone. Mâine, am convocat o ședință cu cei ce se ocupă de mentenanța Parcului IOR și le voi trasa câteva sarcini clare. Desigur, vă țin la curent. PS: Pentru cei care confundă niște sacoșe cu pâine uscată cu un fel de coșulețe pentru picnic: da, am avut cu mine niște pâine uscată pe care am luat-o tocmai pentru a hrăni păsările din parcul nostru”, scria Robert Negoiţă pe facebook.

Însă, faza cu primarul harnic care chiar şi în prima zi de Paşte, muncreşte pentru contribuabili, nu a ţinut şi a primit amendă.