Record de concurenți la audițiile pe nevăzute ale sezonului 7 ”Chefi la cuțite”

Record de concurenți la audițiile pe nevăzute ale sezonului 7 ”Chefi la cuțite”
loading...

Un nou sezon al celui mai iubit show culinar, difuzat de Antena 1 din această toamnă, a redat șansa celor mai talentați bucătari, amatori sau profesioniști, să demonstreze că au sarea și piperul necesare pentru a ajunge la cel mai înalt nivel, în bucătăria Chefi la cuțite.

Dorința de a-i impresiona pe chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu i-a făcut pe cei mai mulți dintre concurenți să se autodepășească, motiv pentru care audițiile pe nevăzute ale sezonului 7 au strâns un număr record de participanți.

Așa se face că nici mai mult, nici mai puțin de 275 de concurenți și-au încercat norocul, în noul sezon Chefi la cuțite, într-o primă sesiune de gătit contracronometru, marcând astfel un număr record în audițiile pe nevăzute.

Deși o parte dintre ei au mizat că pot face impresie cu un singur preparat semnătură, o parte dintre candidați s-au prezentat cu meniuri întregi de degustare. Tocmai din acest motiv, pe parcursul audițiilor pe nevăzute, cei trei chefi au avut de degustat peste 275 de preparate, în căutarea celor cu gust și plating spectaculos.

”Rolul chefilor nu este deloc ușor, însă perioada audițiilor este atât solicitantă, cât și foarte savuroasă! Din toate punctele de vedere. De câteva ori mi s-a întâmplat să nu pot sta departe de deliciile culinare de pe masa jurizării…iar asta se va vedea cu ușurință în noul sezon!”, mărturisește Gina Pistol.

În această toamnă, Chefi la cuțite revine la Antena 1 cu un nou sezon, ce va înteți competiția gustului atât între jurați, cât și între bucătarii aspiranți la cel de-al șaptelea titlu al show-ului culinar.

Categorii: MASS MEDIA

Autor

Recent NEWS

Puteți contacta redacția site-ului de știri www.recentnews.ro pentru sugestii, ponturi, comentarii, păreri, sau drepturi la replică, la adresa office@recentnews.ro