Fostul Președinte al României, Traian Băsescu a luat foc, după ce Antena 3 a dezvăluit că acesta ar avea firmă înființată în paradisul fiscal din Panama.

Vineri seară, Oana Stancu a dezvăluit la emisiunea ”Exces de putere” de la Antena 3, că în paradisul fiscal din Panama, există înființată în 2001, o firmă cu numele Băsescu Investment INC, ce apare în registrul de firme deţinut de un broker din Panama.

După prezentarea informațiilor la Antena 3, Băsescu a avut o reacție virulentă și demnă de un mahalagiu, negând vehement că are firme în Panama.

Antena 3 şi RomâniaTV sunt, în opinia mea, expresia profundă a mizeriei în jurnalism. Să sugerezi că aş avea firme înregistrate în Panama reprezintă o minciună. Declar pentru orice român interesat că nu am avut niciodată şi nici nu am firme sau conturi bancare în străinătate. Faptul că tandemul Antena 3/RomâniaTV duce o campanie furibundă de denigrare împotriva mea, îmi arată că v-au deranjat cumplit procesele de instaurare a statului de drept care au avut loc în ultimii 10 ani şi care, după cum constataţi, sunt greu de întors. Patronii voştri, Voiculescu şi Ghiţă şi-au dorit ca România să fie a lor iar eu “le-am luat-o” lor şi altora ca ei şi am lăsat-o românilor la terminarea celui de al doilea mandat. Voi, (A3 şi RTV) puteţi continua campaniile mincinoase împotriva mea, a familiei mele şi a acelora care au avut curajul să mă sprijine pînă la sfîrşit de mandat, dar niciodată nu veţi mai putea aduce ţara la cheremul unora de teapa lui Voiculescu sau Ghiţă”, a răbufnit nervos Băsescu pe facebook.

Oana Stancu a afirmat telefonic la emisiunea ”News Magazine” de la Antena 3, că virulenţa fostului preşedinte al României “îl poziţionează în expresia chelul îşi pune mâna în cap”.

“E clar că am atins un punct sensibil. Noi nu am făcut decât să deschidem o pistă pentru procurori în aceste momente, remarcând faptul că în Panama, acolo unde foarte intimii cuplului Udrea-Cocoş, Narcisa şi Bogdan Georgescu, tocmai şi-au mutat banii şi firma, în 22 decembrie 2014. Când în România doamna Udrea făcea tic tac, domnul Cocoş era după gratii, doamna Bica era după gratii, oamenii aştia îşi mutau banii în Panama“, a spus Oana Stancu.

Realizatoarea “Exces de putere” a afirmat că poate fi vorba despre o simplă coincidenţă de nume, însă acest lucru ar trebui verificat de procurori.

Dacă nu s-ar simți vinovat și cu musca pe căciulă, ar mai reacționa oare astfel de vehement și dur?!

Se pare că și Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, ar avea firme înființate tot în paradisul fiscal din Panama.

Mai multe firme care au numele COCOS, sunt înființate în Panama.

Tot în Panama, Antena 3 a descoperit şi o firmă deţinută de cea mai bună prietenă a Elenei Udrea, Narcisa Mirică Georgescu.