Răsturnare de situație în cazul fotografiei cu Orban. Nu a fost făcută de o persoană

Dezvăluiri bombă în cazul fotografiei de la ziua lui Orban în care premierul şi mai mulţi miniştri fumând şi bând în sediul Guvernului României. O nouă teorie bombă este lansată în media. Poza nu a fost făcută de o persoană.

Redactorii de la romaniacurată.ro se întreabă retoric, într-o analiză, dacă cumva fotografia din “biroul” lui Orban a fost făcută cu o cameră ascunsă, nu de o persoană.

Dacă această teorie se dovedește reală atunci va arunca totul în aer.

Ne-am tot uitat la fotografia cu bodega improvizată la Guvern de ziua lui Ludovic Orban și ceva dă cu virgulă. Fiind mai curioși din fire, am început să răscolim internetul după imagini cu interiorul Palatului Victoria, să le analizăm cu fotografii noștri colaboratori și am găsit destule cu holurile și cu sălile de ședință, însă prea puține cu birourile și antecamerele, chiar dacă unele chiar au o istorie interesantă.

Prima concluzie: camera în care a fost făcută fotografia și în care s-a ținut paranghelia în timpul programului de lucru nu este biroul premierului, ci cabinetul acestuia, care se află în proximitatea biroului său. Cei care sunt familiarizați cu încăperile guvernamentale știu diferența dintre biroul demnitarului și cabinetul acestuia, camere aflate de obicei una lângă alta, dar diferite.

Dovada: fotografia 12 cu interioarele Palatului Victoria de pe site-ul Guvernului. Ar trebui să recunoașteți masa și scaunele, dar și mocheta. Acesta nu e un birou, ci o cameră salon”, a susținut sursa citată.

a doua concluzie desprinsă de cei de la romaniacurata.ro ar fi legată de faptul că fotografia este capturată de undeva din dreptul steagurilor, poate chiar de după ele, dar oricum din acel colț al camerei.

„Greu de crezut că cineva s-a strecurat în acel colțișor, că a scos telefonul și i-a surprins pe miniștri și pe prim-ministru în toată splendoarea lor, aceștia fără să se uite și fără să fie atenți la acel pozar.

A treia concluzie: camera a fost plasată undeva la 1,2-1,5 metri înălțime, deci e posibil să fi fost montată pe ceva ce era așezat strategic pe acea comodă care se află sub stema pe care o vedeți în fotografie.

A patra concluzie și cea finală, pe baza celor de mai sus: cineva îl lucrează pe Orban și ar trebui foarte serios să se întrebe cine. Trăim vremuri interesante”, a susținut sursa citată care a adăugat și un ultim comentariu.

„P.S.: Și e posibil ca inclusiv Vasilcoiu, care a urcat-o primul pe Facebook, să se alinte ca să-i inducă pe liberali în eroare, când de fapt nici el nu știe cine l-a servit. Dar cei din încăpere au toate motivele să fie speriați că au fost lucrați de cei care ar trebui să îi protejeze”, au scris cei care au făcut materialul.

Vrei sa fii la curent cu noile stiri? Da-ne un like!