Răsturnare de situaţie în cazul accidentului produs de Margherita

Margherita de la Clejani contrazice Poliţia. Artista susţine că nu a făcut niciun test şi că nu a consumat substanţe interzise.

La ieşirea de la Poliție, unde a fost audiată,  însoțită de tatăl ei, Margherita a negat că a consumat droguri, deși Poliția a confirmat oficial acest lucru.

Toate bune și frumoase. Nu înțeleg de ce teste vorbim. Ce teste. Alcool test nu există, droguri nu există. S-a întâmplat să ne tamponăm pentru că eu mă uitam în oglindă și îmi făceam buzele. Ce e cu aberațiile astea, ca mie nu îmi plac. Nu am de ce să am dosar penal. Alcool nu mi-a ieșit, droguri nu mi-a ieșit. Nu o să mai declar nimic pentru presa din România, doar de la Hollywood” a declarat Margherita.

Margherita se afla la volanul mașinii personale, un Range Rover Evoque iar pe bulevardul Gheorghe Şincai dinspre Bld Dimitrie Cnatemir, a pierdut controlul volanului şi a lovit un autoturism care staționa regulamentar pe partea dreaptă. După ce au testat-o cu alcooltestul şi DrugTest-ul, poliţştii au transportat-o la IML, pentru prelevare de teste biologice deoarece aceasta avea un comportament suspect.

Comportamentul necorespunzator și gesturile necontrolate, i-a determinat pe politisti sa procedeze la testarea conducatorului auto și cu aparatul DrugTest, care a indicat prezenta in organism a substanțelor psihoactive, context in care, acesta a fost condus la sediul INML in vederea recoltării probelor biologice. In cauza a fost intocmit dosar de cercetare penala in conformitate cu prevederile art. 336 alin.2 din Codul Penal.” , se arată în comunicatul Poliției.

Vrei sa fii la curent cu noile stiri? Da-ne un like!