Radu Mazăre scapă de arestul preventiv. Înalta Curte de casație și Justiție a stabilit miercuri noapte ca Radu Mazăre să fie cercetat în stare de libertate.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte a stabilit că nu sunt motive temeinice pentru ca primarul din Constanța să fie cercetat penal în stare de arest preventiv.

Astfel că a decis eliberarea lui Radu Mazăre, respingând cererea DNA cu privire la arestul preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 9 milioane de euro.

În perioada 2006-2009, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ștefan atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat.

În perioada 2008-2014, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la o societate comercială, peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului.
În același timp între firma respectivă și instituția publică condusă de inculpatul Mazăre Radu Ștefan a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei – cca 335 milioane de euro.

Și în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă și aceeași firmă controlată de cei doi inculpați.

Din analiza procedurii de achiziție care a precedat semnarea acestui contract au rezultat o serie de încălcări ale legislației aplicabile, imputabile inculpatului Mazăre Radu Ștefan, referitoare la:
– impunerea condiției ca ofertanții să prezinte fizic dotarea minimală de utilaje și echipamente în orice locație de pe teritoriul municipiului Constanța, în perioada desfășurării procedurii, utilajele și echipamentele urmând a fi prezentate, staționate, pe toată perioada menționată, sub sancțiunea descalificării ofertanților,
– modul de estimare a valorii contractului,
– alegerea modalității de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanța prin gestiune delegată,
– inexistența numărului minim de oferte care până în luna februarie 2008 impuneau un minim de 2 oferte, iar din luna februarie 2008, era prevăzut un număr de minim 3 participanți,
– tariful de salubritate.

Ca urmare a acestor acțiuni a fost produs un prejudiciu în sumă de 112.557.288,88 lei, circa 26 de milioane de euro, sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului.
În perioada noiembrie 2006 – 2013, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, a participat la încheierea a 12 contracte între Primărie și societatea controlată de el și de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei.

În perioada noiembrie 2008 – 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în aceeași calitate, a semnat 13 contracte, acorduri cadru și contracte subsecvente încheiate între Primăria municipiului Constanța și o societate comercială, la care era asociat inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel, în valoare totală de peste 23 milioane lei.

Aceste contracte au vizat achiziția unor servicii artistice desfășurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanta, serviciul de protecție a funcționarilor Primăriei Municipiului Constanța aflați în exercițiul funcțiunii în perioada 15 februarie 2009-15 februarie 2012, etc.

În ambele cazuri, au fost obținute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla și cu care inculpatul Mazăre Radu Ștefan s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani înainte de comiterea faptei cât și pentru inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel.

Decizia de azi nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la completul de doi judecători de la Înalta Curte.