Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin va trimite în SUA, un avion cu echipamente medicale necesare medicilor americani pentru a putea face faţă pandemiei de coronavirus. SUA are cele mai multe cazuri de infecţie cu noul coronavirus, din lume.

Americanii primesc un ajutor nesperat din partea ruşilor. Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat agenției de presă Tass că un avion cargo cu medicamente şi echipamente medicale ar putea decola în cursul acestei seri din Rusia, către Statele Unite ale Americii.

Peskov a precizat că Rusia va trimite ajutor medical în Statele Unite în urma unei convorbiri telefonice între Putin și Trump.

Fiind la curent cu situația gravă din America, în contextul epidemiei de noul coronavirus, Rusia a oferit ajutor medical și asistență Statelor Unite”, a precizat Peskov, pentru sursa citată.

Peskov a mai precizat că Vladimir Putin se așteaptă ca în cazul în care situația din Rusia va degenera, partea americană să întoarcă ajutorul, în cazul în care va fi nevoie.

În ultimele 24 de ores, SUA a raportat cel mai mare număr de infectări şi cel mai mare număr de decese. Astfel că 23,941 de americani au fost depistaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus iar 726 şi-au pierdut viaţa în ultimele 24 de ore. În total, în SUA sunt până la acest moment, 187.729 persoane infectate şi 3867 de decese.