În prag de Ajun de Crăciun, studenții trimit guvernanților cozonac cu rahat pentru bugetul acordat educației. Liderii studenților u mers miercuri, la Ministerul Educației și la Guvern pentru a le transmite guvernanților cozonac cu rahat și cacao, drept echivalent al bugetului acordat educației și ca răspuns la ignorarea solicitărilor studenților. Cozonacul cu rahat este simbol al atitudinii guvernanților – indolență îmbrăcată în vorbe goale, pe care studenții nu o acceptă.

În ciuda solicitărilor studenților trimise Guvernului României de a organiza dezbatere publică, conform legii, proiectul de buget a fost aprobat după nici o zi lucrătoare de la publicare.

„În cadrul întâlnirii din data de 20 decembrie de la Guvernul României, nu am primit niciun fel de asigurare de la guvernanți cum că ar exista vreun minim interes pentru revendicările noastre, chiar dacă acestea sunt asumate prin Programul de Guvernare! Nu acceptăm ca angajamentele luate să reprezinte o simplă maculatură care să fie complet ignorată atunci când Guvernul este chiar în momentul de a le pune în practică. Procentul de 2,28% din PIB alocat educației este rușinos și reprezintă un mesaj privind importanța educației pentru decidenți. Cu privire la fondul pentru burse, studenții solicită o creștere cu 121.741.904 lei, reprezentând 0,009% din PIB. Acesta este singurul mod prin care prevederile Legii educației naționale pot fi respectate, iar studenții să primească burse în cuantumul minim calculat conform legii – cel puțin 700 de lei/lună (de la 580 lei/lună). Considerăm această creștere imperioasă, peste jumătate din creștere fiind exclusiv ajustarea cu inflația, astfel încât bursa să își păstreze valoarea reală din 2017, ultimul an în care subvenția a fost modificată. Este de-a dreptul aberant cum în fila de buget dedicată Ministerului Educației se prevede drept obiectiv corelarea nivelului burselor cu nevoile studenților, pentru a nu se realiza,  de fapt, nicio modificare”, transmite ANOSR.

În cazul subvenției cămine-cantine, au cerut o creștere cu 84.963.712 lei, reprezentând 0,006% din PIB.

„În urma manifestației noastre, stabilind ca în acest an să transmitem cozonaci cu rahat decidenților, am fost primiți la discuții de ministrul educației, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, pe subiectele deja cunoscute: creșterea subvenției pentru burse și a subvenției pentru cămine-cantine, alături de creșterea gradului de implicare a studenților în luarea deciziilor cu o pondere de 25% în alegerea rectorului și în consiliul de administrație al universităților. Ministrul educației a manifestat susținere față de revendicările noastre, indicând faptul că o creștere substanțială a subvenției pentru cămine a fost cerută la elaborarea bugetului. Ministerul Educației este autoritatea centrală în domeniul educației, și, din această perspectivă, poartă responsabilitatea pentru inițierea Hotărârii de Guvern pentru creșterea subvenției de burse, pe care o solicităm în continuare. De asemenea, ministrul și-a exprimat susținerea pentru reglementarea ponderii de 25% a studenților în alegerea rectorului. În acest sens, așteptăm elaborarea cu celeritate a proiectului de lege care să transpună această susținere în legislație. Am continuat manifestația noastră față de Guvern în Piața Victoria. Le-am pregătit și acestora cozonaci cu rahat, gest simbolic pentru modul în care guvernanții au tratat din nou educația – multe asumări frumos ambalate, rămase pe post de hârtie de împachetat”, precizează ANOSR.

CNS Cartel ALFA susține acțiunile de stradă ale studenților organizați de către Asociația Națională a Organizțiilor Studențești din România (ANOSR). 

În cuvintele acestora, “bugetul de stat este un cozonac cu rahat – indolenţă îmbrăcată în vorbe goaleRomânia alocă din nou un procent insignifiant educației prin raportare la Produsul Intern Brut (PIB) și ignoră complet nevoile învăţământului, dar și situația critică care s-a produs în urma pandemiei. Conform Legii nr. 1/2011, ar trebui să acordăm 6% din PIB către educație, doar că din nou, după 10 ani de la adoptarea legii, nu am reușit să ajungem nici măcar aproape de acel procent.

  • Anul acesta doar 2.28% din PIB este alocat educației, an în care 15.2% dintre tinerii cu vărste cuprinse între 18 și 24 de ani au finalizat doar opt clase sau mai puțin.
  • Anul acesta, 41% dintre elevii români se plasează în aria analfabetismului funcțional, în timp ce 28% dintre elevi au probleme cu prezența la cursurile online.
  • De asemenea, 38.5% dintre copiii României sunt în risc de sărăcie și excluziune socială.

Pentru mulți dintre noi, pentru oamenii de rând și oamenii muncii care au copii înscriși în sistemul de învățământ, statisticile de mai sus descriu o realitate înfricoşătoare, mai ales dacă o traducem în destine ratate şi generaţii condamnate să rămână în sărăcie. Aproape jumătate dintre copii se află în risc de sărăcie, şi totuşi guvernul subfinanțeze în continuare educația, alocând doar 2.28% din PIB! Atragem atenția că doar acum câteva luni Președintele Klaus Iohannis și cu grupul din jurul proiectului România Educată prezentau cum vor duce România pe un făgaș mai bun. Încă o dată, în pragul sărbătorilor, ni s-a arătat cum educația este una dintre cele mai mici priorități pe care România le are.

Pentru a micșora decalajele sociale existente între elevi, avem nevoie de bani și de susținere a acestora.  Proiectul de buget, aprobat după nici o zi lucrătoare de la publicare, ignoră complet solicitările studenților, ca şi ale salariaţilor, în fapt drepturi garantate de legislaţia în vigoare.

Nu trebuie să lăsăm nici educaţia, nici sănătatea sau alte bunuri publice, să fie distruse, iar în lupta pentru un sistem educațional mai just și incluziv, nu doar studenții sau profesorii trebuie să lupte. Fiecare dintre noi trebuie să ne alăturăm!