Prima și ultima fotografie ale lui Mihai Eminescu vor fi expuse, pentru prima dată împreună, la Palatul Cesianu-Racoviță, de Ziua Națională a Culturii. Fotografiile originale, considerate fragmente de istorie, de valoare muzeală, vor fi expuse doar o zi – duminică, 15 ianuarie, în intervalul orar 10:00-20:00, marcând, astfel, împlinirea a 173 de ani de la nașterea poetului național.

Mihai Eminescu, reprezentant universal al culturii românești, a fost surprins, de-a lungul vieții, în doar 4 fotografii cunoscute și certificate. Prima dintre ele a fost realizată în tinerețea artistului, la vârsta de 19 ani, la Praga, în 1869, în atelierul fotografului Jan Tomas, în drumul său spre Viena, la studii. Este cea mai cunoscută fotografie cu marele poet, recunoscută chiar și de către copii. După această fotografie au fost produse în țară alte două variante de către fotografii din Iaşi Bernhard Brand şi Nestor Heck. Imaginea tânărului Mihai Eminescu a fost asociată în repetate rânduri cu operele sale, fiind ilustrată în manualele școlare, afișe de epocă sau cărți poștale de epocă.

Alături de prima fotografie a lui Mihai Eminescu este expusă și ultima fotografie a marelui poet, cea realizată de fotograful Jean Bielig în 1887. Ultima din seria celor 4 fotografii ale lui Mihai Eminescu a fost surprinsă la vârsta de 37 de ani a poetului, probabil în luna noiembrie, când se afla în îngrijirea surorii sale, Harieta. Este o fotografie în care Eminescu apare răvășit, bolnav, pe vremea când locuia pe strada Sfântul Nicolae din Botoșani.

Nespus de interesantă este și povestea penultimei sale fotografii: aceasta a putut fi realizată doar cu ajutorul unei farse; este cunoscut faptul că lui Eminescu nu-i plăcea să se fotografieze, astfel că prietenii săi l-au convins să facă o fotografie de grup, însă s-au înțeles discret cu fotograful și, atunci când acesta se pregătea să declanșeze fotografia, prietenii s-au retras, rămânând doar Eminescu în cadru.

Totodată, vizitatorii care vor păși pragul Palatului Cesianu-Racoviță, duminică, pe 15 ianuarie, vor avea ocazia să admire o deosebită colecție de ediții princeps și cărți rare – inclusiv Poeziile lui Mihai Eminescu, dar și alte documente istorice, manuscrise de colecție, hărți vechi sau fotografii ce sunt însoțite de semnătura olografă a unor personalități celebre sau care surprind momente istorice rare.