Volodimir Zelenski a lansat vineri, un atac devastator la adresa NATO după refuzul alianţei militare de a institui o zonă de excludere aeriană în Ucraina.

Preşedintele Ucrainei a acuzat NATO de laşitate şi că din cauza lor vor muri oameni în ţara sa, bombardază de zece zile de armata Federaţiei Ruse.

Refuzând să înființeze o zonă de excludere aeriană, astăzi liderii NATO au dat undă verde pentru continuarea bombardării orașelor și satelor ucrainene. Toți oamenii care vor muri de azi înainte vor muri și din cauza voastră, a slăbiciunii voastre, din cauza dezbinării voastre”, a sups Volodimir Zelenski. 

Liderii NATO au explicat că nu pot lua această măsură pentru că ar duce la extinderea conflictului și implicit la mai multe victimele civile, pentru că ar fi însemnat să doboare avioanele rusești care ar ataca Ucraina. 

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat vineri că instituirea unei zone de interdicție aeriană în Ucraina de către Statele Unite și aliații săi din NATO ar putea duce la un „război în toată regula în Europa”.

În replică, Zelenski spune că liderii NATO sunt slabi: Credem că țările NATO au creat un narativ potrivit căruia o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei ar provoca o agresiune directă a Rusiei împotriva NATO. Aceasta este autohipnoza celor care sunt slabi, nesiguri, în ciuda faptului că posedă arme mult mai puternice decât avem noi.

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri că o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei nu este o opțiune luată în considerare de alianță.

Într-un discurs video adresat poporului ucrainean, Volodimir Zelensky a declarat vineri seara târziu că liderii occidentali știau că agresiunea rusă împotriva țării riscă să se intensifice și i-a acuzat că practic îi acordă lui Vladimir Putin permisiunea de a continua să bombardeze orașe și localități ale țării sale.

„Istoria Europei ne va păstra mereu în amintire”, le-a spus Zelenski compatrioților săi, pe care i-a lăudat pentru rezistența pe care o opun forțelor ruse de nouă zile, „de trei ori mai mult decât se estima”.

Președintele ucrainean a făcut din nou apel către Europa să „iasă în stradă” și să-i sprijine țara: „Dacă Ucraina nu va rezista, nici Europa nu va rezista”, scrie BBC.