Preoții, dați afară din biserici dacă nu au certificat verde

Avocatul Toni Neacșu atrage atenția că preoții nu mai pot oficia slujbe în biserică dacă Parlamentul României va adopta certificatul verde care să devină obligatoriu la locul de muncă.

  • Context I: USR anunță că va depune un amendament în Parlament care va înăspri prevederile proiectul de lege privind impunerea Certificatului Verde. Amendamentul anunțat de USR prevede ca Certificatul Verde să fie obligatoriu atât pentru angajații de la stat, cât și cei din mediul privat. Nici un angajat – fie el la stat sau la privat – nu va mai putea veni la job fără Certificatul verde (adică fără vaccin, dovada trecerii prin boală sau testarea periodică de două ori pe săptămână). „USR va cere în Legislativ aplicarea nediscriminatorie a Certificatului Verde pentru toți angajații, indiferent că aceștia activează în sistemul public sau cel privat. Vom depune această prevedere la Camera Deputaților sub forma unor amendamente la forma proiectului legislativ, care a trecut recent prin Senatul României”, arată comunicatul USR. USR anunță că va propune concomitent și o perioadă tranzitorie de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Astfel, în perioada tranzitorie de 60 de zile, angajații își vor putea efectua sau completa schema de vaccinare, iar testarea regulată (de două ori săptămânal) va fi suportată integral din bugetul statului. După finalul perioadei tranzitorii de 60 de zile, angajații nu vor mai trebui să se testeze, dacă au optat pentru vaccinare. În caz contrar, testarea periodică va fi suportată din fonduri proprii ale angajatului. În cazul în care un angajat ar refuza testarea periodică din fonduri proprii după perioada tranzitorie, există posibilitatea suspendării contractului de muncă al acestuia.

Precizările avocatului Toni Neacșu: „Juridic, dar mai ales constituțional, cel mai flagrant abuz este acela ca prin lege temporară, care va funcționa doar pe perioda stării de alertă, să iei măsuri definitive cu privire la dreptul la muncă. Desfacerea contractului de muncă este o măsură definitivă, este o sancțiune nereparabilă la momentul trecerii crizei medicale și a stării de alertă.

Dreptul la muncă poate fi restrâns în situații excepționale, cum este cea prin care trecem, dar această restrângere trebuie să fie esențialmente temporară (art. 53 Constituție). Imediat cum starea excepțională care a determinat măsura de restrângere a încetat dreptul trebuie repus în plenitudinea lui inițială. Nu poți desface contractele de muncă ca sancțiune pentru neprezentarea certificatului verde decât dacă îți propui să siluiești Constituția. Acest lucru îl știu și parlamentarii dar mizează, arogant, pe imposibilitatea atingerii unui număr minim de parlamentari care să sesizeze Curtea Constituțională. Altfel spus, cum spunea d-na Gorghiu, dacă suntem băieți cuminți și nu sesizăm CCR nu mai contează că prin lege și decizie politică încălcăm Constituția, că nu are cine o spune.

Dacă se păstrează obligația prezentării certificatului verde la toate entitățile juridice din amendamentele PNL-USR de la Senat, deși pare că PSD le va extinde, atunci nici preoții nu mai pot intra în propriile biserici nevaccinați, cultele fiind persoane juridice de drept privat de utilitate publică, finanțate parțial din bugetul de stat.

Referitor la desfacerea contractului de muncă în situația refuzării prezentarii certificatului verde (vaccinare+boală+testare) am următoarele nedumeriri:

1. Ce facem cu persoanele care nu au un contract de muncă, adică cu demnitarii aleși (parlamentari, primari șa.) sau numiți (judecători, procurori, Guvern, prefecți șa.). Nu le poți afecta mandatul și din start va fi o situație de inegalitate cu restul cetățenilor. În cel mai rău caz un parlamentar nu va putea fi lăsat să intre fizic în Casa Poporului, dar drepturile lui salariale vor merge mai departe și își va exercita mandatul de la distanță, în timp ce ție cetățean obișnuit ți se ia locul de muncă. Egalitate, dar între căței.

2. Ce facem cu personalul Bisericii Ortodoxe Române dar și al celorlalte culte? Sunt persoane juridice de drept privat de utilitate publică, primind inclusiv subvenții din fonduri publice, așa că nu pot fi excluși. Ca să facă o slujbă creștinească de înmormântare preotul trebuie să aibă certificat verde, pentru că este la locul de muncă?”, a spus Toni Neacșu, pe pagina sa de Facebook.

  • Context II: Comisiile de specialitate din Camera Deputaților au început luni dezbaterea proiectului de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul a ost respins de Senat la votul din plen. Camera Deputaților e cameră decizională.