Autoritățile de la Kiev au pus oficial, sub acuzare, peste 1000 de militari ruși pentru crimele produse în războiul din Ucraina. Dacă vor fi găsiți vinovați, militarii ruși vor primi învhisoare pe viață.

Primul adjunct al şeful Departamentului de investigaţie a Poliţiei Naţionale din Ucraina, Serhii Panteleev, a confirmat pentru Agerpres, punerea sub acuzare a militarilor ruși.

„Îi vom căuta şi, dacă nu vom reuşi să îi prindem, îi vor căuta copiii noştri şi alte generaţii. Pentru aceste crime este prevăzută pedeapsa maximă, închisoare pe viaţă”, a afirmat oficialul din Ucraina.

Autorităţile ucrainene au colectat suficiente probe şi au finalizat anchetele în cazul celor peste 1.000 de dosare de crime de război, comise de militari ruşi după declanşarea războiului.

„Scopul Departamentului de investigaţii constă nu numai în a stabili crima, în a strânge probe, a examina cadavrele şi a face expertize. Rezultatul final trebuie să fie identificarea criminalului de război şi strângerea de probe pentru a-l putea acuza. Într-o scurtă perioadă de timp, după eliberarea teritoriilor ocupate, s-au strâns probe şi, împreună cu procurorii, am pus acuzaţie mai mult de 1.000 de criminali de război din Federaţia Rusă”, a afirmat Panteleev.

100 de ruși acuzați de crime de război se află deja în custodia ucrainenilor.

Persoanele puse oficial sub acuzare nu vor face obiectul unor schimburi de prizonieri cu Federaţia Rusă.

Faptele cele mai grave s-au produs pe teritoriile ocupate de armata rusă, însă în special în localităţi situate la nord-vest de Kiev, dar şi în regiunea Harkov.

Poliţistul ucrainean dă asigurări că autorii crimelor de război vor fi pedepsiţi mai devreme sau mai târziu, precizând că astfel de fapte nu se prescriu.

„Agresorii vor primi cea mai grea pedeapsă. Dacă e să vorbim din punct de vedere juridic, aceste crime pe care le-au comis sau le comit acum nu au termen de prescripţie. Îi vom căuta şi, dacă nu vom reuşi să îi prindem, îi vor căuta copiii noştri şi alte generaţii. Pentru aceste crime este prevăzută pedeapsa maximă, închisoare pe viaţă”, a mai spus anchetatorul.