Pelerinaje Israel – cum trebuie planificate?

Pelerinaje Israel – cum trebuie planificate?
loading...

Cu o încărcătură istorică și religioasă deosebită, Israelul atrage an de an un număr tot mai mare de turiști. Aceștia aleg pelerinaje Israel pentru a se bucura de o experiență deosebită, dar și pentru a vizita obiective turistice pe care foarte mulți își propun să le vadă măcar o dată în viață.

Fără îndoială vorbim despre o atracție deosebită, întrucât numărul pelerinilor și turiștilor care vizitează Israelul crește de la un an la altul. Pentru un sejur reușit, există totuși câteva lucruri ce trebuie avute în vedere în momentul în care începe planificarea. În rândurile următoare pot fi regăsite câteva explicații cu privire la aceste aspecte.

Alegerea perioadei

Acest prim pas în planificarea de pelerinaje Israel trebuie să țină cont de sezonul în care va fi vizitată Țara Sfântă. Anotimpul contează, întrucât clima poate fi potrivnică uneori. Iernile sunt destul de blânde și preponderent ploioase, iar pe timpul verii poate fi destul de cald. Din astfel de motive, primăvara sau toamna sunt anotimpuri mai potrivite pentru a vizita Israelul.

Dacă pelerinajul va avea loc primăvara, cei cărora nu le place aglomerația ar trebui să își planifice sejurul înainte sau după sărbătorile pascale. În acest fel vor avea timp să viziteze în tihnă, fără agitație și aglomerație sufocantă, toate obiectivele turistice de interes.

Călătoria trebuie să includă un ghid

Achiziția unui ghid turistic poate fi de mare ajutor celor care călătoresc pe cont propriu. Se găsesc în librării astfel de ghiduri turistice care prezintă celor interesați informații utile legate de obiceiuri locale, obiective de vizitat, restaurante unde pot fi încercate preparate culinare deosebite sau unități de cazare, facilități pe care le oferă și prețuri pe care le practică.

O altă variantă ar fi planificarea unui pelerinaj în Israel prin intermediul unei agenții. O astfel de posibilitate este oferită celor interesați de platforma OcaziiTuristice.ro și poate presupune ca pelerinii să beneficieze de un ghid local sau o persoană care să își asume acest rol pe parcursul sejurului.

Modalități de plată și monede acceptate

Moneda oficială a acestei țări este shekelul, însă nu este neapărat obligatoriu ca turiștii să facă plăți și cumpărături utilizând exclusiv moneda locală. Pentru a achiziționa suveniruri, pentru a plăti mesele la restaurantele locale sau șederea la unitățile de cazare se pot folosi chiar și euro sau dolari.

Atenție la vestimentație!

Pelerinajul în aceste locuri sfinte presupune și o vestimentație adecvată. Cum obiectivele turistice atrag foarte multe persoane, în mare parte oameni religioși, trebuie respectată și o conduită vestimentară potrivită. Pentru a putea intra la obiectivele turistice cu o încărcătură religioasă puternică, sunt recomandate hainele cât mai decente. Umerii trebuie să fie acoperiți, fustele sau pantalonii trebuie să aibă o lungime până sub genunchi și chiar și din punct de vedere cromatic este necesar să se evite exagerările, hainele în culori stridente.

Pentru a vizita toate obiectivele turistice propuse, majoritatea drumurilor vor fi făcute pe jos. Prin urmare, este recomandat ca pelerinii să aleagă o încălțăminte cât mai comodă, care să nu supună picioarele unui stres deranjant.

Durata sejurului

Indiferent dacă este vorba despre un pelerinaj organizat prin intermediul unei agenții ori de călătorii pe cont propriu cu scop de a vizita Țara Sfântă, este necesar ca durata sejurului să fie una de minim 3-4 zile. În fapt, doar pentru a vizita Ierusalimul pe îndelete o astfel de perioadă este recomandată. O recomandare pentru cei interesați este aceeași platformă menționată anterior – www.ocaziituristice.ro – unde pot fi regăsite oferte pentru preferințe diverse.

Odată avute în vedere toate aceste aspecte, poate că mai rămâne grija suvenirurilor care să amintească de pelerinajul în Țara Sfântă. Cei interesați nu trebuie să se îngrijoreze în această privință – vor putea găsi numeroase produse atractive și suveniruri în bazarul din interiorul cetății vechi. Ceea ce mai trebuie cunoscut este faptul că totul poate fi negociat, prin urmare și din acest punct de vedere se pot face economii, cu singura condiție ca, în calitate de client, cel interesat de un anumit produs să nu accepte ca atare prima ofertă de preț.

Planificarea unui pelerinaj în Israel nu mai reprezintă o provocare dacă organizarea este făcută din timp, dacă se iau în calcul toate cele menționate, pentru ca rezultatul final să fie pe măsura așteptărilor – o experiență care îmbogățește pe oricine din punct de vedere spiritual.

Categorii: LIFE

Autor

recentNEWS.ro

Puteți contacta redacția site-ului de știri www.recentnews.ro pentru sugestii, ponturi, comentarii, păreri, sau drepturi la replică, la adresa office@recentnews.ro

Scrie un comentariu

<