La un an de la testul doping, Patrick Mouratoglou rupe tăcerea și își asumă vina pentru dopajul româncei. 

Antrenorul recunoaște că el și echipa sa i-au recomandat lui Halep, apoi achiziționat suplimentul contaminat, fără a-l verifica.

„Noi i-am propus să ia colagenul și l-am cumpărat de la o companie. S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar îmi mă simt responsabil pentru ce s-a întâmplat, deoarece e vorba de echipa mea și de mine. Noi i-am adus acest colagen. Am făcut toate testele posibile pentru a stabili că vorbim despre o contaminare. Sunt foarte încrezător că acest tribunal independent va admite faptul că Simona nu s-a dopat niciodată, că este o victimă și trebuie să revină pe teren și să poată să joace cât de repede posibil”, spune Patrick Mouratoglou într-un video de aproape 2 minute, postat pe contul său de Instagram.

Patrick Mouratoglou admite în premieră că se simte responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat cu Simona Halep în cazul de dopaj care i-a adus 4 ani de suspendare din partea Tribunalului Independent Sports Resolutions.

„Mi s-au deschis ochii asupra faptului că orice sportiv se poate contamina mâine, pentru că, aparent, acest lucru se întâmplă tot mai des. Suplimentele ar trebui să fie curate, dar se întâmplă să fie contaminate. Vorbim despre cantități extrem de mici. Foarte, foarte mici, au efect zero, dar se întâmplă să le ai în organism și să fii pozitiv la un test doping. Asta e teribil, pentru că ești complet nevinovat, reputația ta e afectată. Am realizat că oricine o poate păți și că trebuie să fii 100% sigur că nu se va întâmpla asta cu companiile de suplimente pe care le alegi. Ești rănit de faptul că numele tău este asociat cu dopingul, deși tu nu te-ai dopat, cariera ta este oprită pentru o perioadă de timp care poate fi foarte lungă. Îți afectează reputația dintr-un motiv nedrept, pentru că nu ai făcut nimic”, a mai declarat antrenorul lui Halep.