Dacă ești parte din dosarul de anchetă penală și părăsești țara, în funcție de stadiul anchetei, există și implicații destul de mari ale situației. Pentru cazuri de genul și nu numai, pentru cazuri penale, este nevoie de un avocat specializat. O recomandare este avocatul Ivan, cu pagina de prezentare avocativan.ro.

Persoana în cauză poate alege să se întoarcă de bună voie în țara în care se desfășoară ancheta penală ce îl privește. În acest sens, fie își va recunoaște vinovăția, eventual chiar va și ispăşi pedeapsa, fie își va susține nevinovăția în cadrul procesului aferent.

Mai ai drept de eliberare condiționată?

Eliberarea pe cauțiune până la proces este în principiu posibilă, însă depinde de fiecare caz. Un avocat bun in drept penal te poate lămuri cu privire la faptul că anumite antecedente pot fi împotriva ta la acordarea eliberării pe cauțiune, pentru că demonstrează că ai încercat să te sustragi de la proces. Pot fi impuse și condiții anume, o combinație între:

  • Stabilirea unei adrese exacte unde să fii de găsit.
  • Predarea unor acte.
  • Impunerea de a nu cere obținere de documente internaționale de călătorie.
  • Obligația de a te prezenta la anumite intervale de timp la poliția locală.
  • O garanție.

Ajutorul unui avocat este absolut necesar

În timpul cercetării penale ai drept de a fi asistat de un avocat drept penal. Drepturile tale includ și dorința ta de a nu răspunde la întrebările ce îți sunt adresate.

Ai dreptul la un avocat, iar acesta poate fi numit din oficiu dacă nu îți permiți unul. Avocatul joacă un rol cheie pentru tine, fiind de altfel apărătorul tău. Acesta te va însoți la orice procedură și la orice interogatoriu vei fi supus. Vei semna actele aferente în prezența avocatului, vei avea implicit acces la probele din dosar în prezența acestuia.

Avocatul Ivan Răzvan Claudiu este specializat în drept penal. Pentru cei interesați de serviciile sale, pagina oficială avocativan.ro vine cu informații relevante. Oricât ar fi de complex cazul, te poți adresa acestui avocat, pentru a te reprezenta.

Cum alegi un avocat

În vâltoarea evenimentelor și de cele mai multe ori pentru că există presiunea timpului și nu numai, alegerea unui avocat înseamnă o adevărată provocare și o cursă contra timp. Caută pe cel specializat în drept penal și care știi că are o reputație, care are cazuri la activ câștigate. Se spune despre un profesionist că poate fi cunoscut mai bine prin rata de eșec, mai degrabă decât prin cea a succesului.

O greșeală pe care unii o fac este departajarea privind partea financiară. Ține însă cont că ai nevoie nu doar de asistență juridică, de consiliere, ci mai ales de servicii profesionale și de promptitudine din partea avocatului ales. Ține cont de specializări, costuri, dar și cum te înțelege și cum colaborezi cu avocatul, fiind de altfel cel care trebuie să se dedice, să fie 100% implicat.

Contactează specialistul aici: str. Drumul Sării, nr.85, sector 6, București sau Lt.Gheorghe Negel, nr.31, sector 6, București.