Suveranul Pontif încinge spiritele în Biserica Catolică, după ce miercuri a declarat în timpul audienței generale din Piața Sfântul Petru, că ”Plăcerea sexuală este un dar de la Dumnezeu”, dar catolicii trebuie să evite pornografia.

Plăcerea sexuală trebuie prețuită, a spus el, dar este „subminată de pornografie”, iar „satisfacția fără o relație poate duce la anumite forme de dependență”.

„Trebuie să apărăm dragostea. A câștiga în lupta împotriva poftei poate fi un demers care durează toată viața” a spus Papa Francisc.

Prin aceste declarații, papa pare să răspundă criticilor săi conservatori, care s-au înfuriat săptămâna trecută după ce a reapărut o carte cu conținut sexual explicit scrisă cu zeci de ani în urmă de șeful de doctrină al Vaticanului.

În 2022, în timpul unei discuții cu seminariștii despre pericolele rețelelor sociale, Papa a avertizat împotriva „diavolului” pornografiei digitale, recunoscând totodată că și preoții și călugărițele urmăresc porno online.

Este un viciu pe care îl au atât de mulți oameni, chiar și preoți și călugărițe”, a spus Papa.