Cu cât înaintăm în ani, cu atât pare că suntem mai săraci în resurse naturale și în tot ce înseamnă energie conservată. Astfel, omenirea și-a îndreptat atenția asupra alternativelor regenerabile și în ceea ce privește metodele de încălzire, atât a apei, cât și a aerului.

Iată că în zilele noastre de o mare popularite se bucură panourile solare. Motivele pentru care acest lucru se întâmplă sunt numeroase, însă țin în mare parte de faptul că panourile solare sunt prietenoase cu mediul, se pot aplica fără probleme sau riscuri și nu consumă o cantitate semnificativă de resursă electrică.

Ce sunt și cum funcționează panourile solare?

Despre panourile solare trebuie să știe oricine că sunt dispozitivele care utilizează radiația solară pentru a produce resurse energetice. Având în vedere că sunt fabricate din materiale speciale, cu proprietăți specifice, prezintă capacități de absorbție a luminii și a căldurii provenite de la soare.

Prin intermediul celulelor din interiorul lor, panourile solare pot transforma și ulterior elibera radiația absorbită sub formă de energie termică.

Panourile solare, precum cele disponibile la Shop Einstal, sunt create pentru a încălzi apa sau pentru a încălzi aerul din locuințe.

Durata de viață a panourilor solare

Despre panourile solare se poate spune că prezintă o durată de viață extinsă. În primul rând, chiar dacă, să zicem, anumite componente ale unui panou solar se deteriorează, spre deosebire de celelalte alternative de încălzire, acestea pot fi înlocuite rapid.

Soarele este resursă inepuizabilă în baza căreia panourile solare funcționează, resursă regenerabilă, dacă se poate spune așa, și nepoluantă, supranumită și producător de energie verde.

Câte tipuri de panouri există?

Până în momentul de față, există două tipuri de panouri solare, disponibile și la Shop-Einstal. Bineînțeles, având în vedere cât de repede evoluează totul, cât de curând vor apărea noi și noi modele de panouri solare, mai compacte și cu mult mai eficiente.

Astfel, cele două tipuri de panouri sunt:

  • Panourile solare termice ce se ocupă de tranformarea energiei solare în căldură;
  • Panourile fotovoltaice ce se ocupă de transformarea energiei solare în electricitate.

Atenție! A nu se confunda niciodată cele două tipuri de panouri. Panourile solare folosesc energia solară pentru a produce agent termic, în timp ce panourile fotovoltaice folosesc radiația solară pentru a produce energie electrică, iar principiile lor de funcționare sunt de asemenea diferite.

În funcție de modul de utilizare al panoului solar, fie pentru încălzirea apei menajere, fie pentru încălzirea casei, vorbim din nou de alte două subcategorii:

  • Panouri termice plane cu plăci de cupru ce au rolul de a absorbi energia solară. Mai multe detalii in cadrul site-ului oficial Shop Einstal.
  • Panouri termice cu tuburi vidate din sticlă borosilicată cu sol de absorbție. Acestea folosesc o tehnologie puțin mai avansată – tehnologia heat-pipe.

Totodată, panourile cu tuburi vidate, precum cele de la Shop-Einstal, prezintă și un grad mai ridicat de absorbție. De ce? Acestea sunt capabile să absoarbă energia solară din mai multe unghiuri.

Avantajele panourilor solare

Panourile solare prezintă o listă întreagă de avantaje care este bine să ajungă la urechile tuturor celor ce urmează să facă o astfel de achiziție.

Vorbim aici în primul rând de o alternativă prin care poluarea poate fi diminuată. Panourile solare, după cum s-a amintit și anterior, utilizează energia solară pentru a funcționa, deci o sursă care nu poluează.

Continuăm seria de avantaje cu faptul că panourile solare nu implică costuri extra de exploatare. Folosesc energia solară, deci încălzirea apei sau a aerului din încăperi se va face la costuri reduse.

De asemenea, panourile solare prezintă avantaje de interes și la capitolul întreținere și rezistență. În medie, panourile solare au o durata de viață de 20 de ani. Piesele defecte pot fi înlocuite cu ușurință în cazul panourilor solare.

Dezavantajele panourilor solare

Chiar dacă lista de avantaje este extrem de atractivă, panourile solare prezintă și o serie de dezavantaje. Este vorba, în primul rând, de costurile de achiziție. Comparativ cu clasicele metode de încălzire, prețul panourilor solare este mai mare. Bineînțeles, costul achiziției se amortizează în timp, având în vedere că panourile solare nu consumă multă energie electrică.

Faptul că panourile solare au nevoie de accesorii extra de prindere și susținere pentru a funcționa poate fi considerat un dezavantaj pentru cei cu un buget redus.

Mai multe detalii despre panourile solare, despre seturile de panouri solare se regăsesc pe shop-einstal.ro. De acolo pot face cei interesați și achiziții în acest sens.