Premeirul Ludovic Orban a fost întrebat luni seară, de către jurnalişti, în timpul conferinţei de presă de la Palatul Victoria, de ce testarea în România a scăzut dramatic la 3560 de teste în ultimele 24 de ore. Răspunsul premierului a fost unul halucinant.

”Noi diagnosticăm în funcție de necesități, în baza protocolului stabilit la nivelul OMS și care este promovat și de Comisia Europeană și a fost validat de Ministerul Sănătății prin INSP. În ceea ce privește capacitatea de testare, am pornit de la câteva laboratoare cu capacitate de câteva sute teste zilnic. Avem 60 de centre de testare, iar capacitatea de testare e de 11.000 de teste zilnice, vrem să creștem la 15.000 de teste zilnice, avem încă 17 centre în curs de testare. Este vorba despre teste real time PCR, care nu permit erori. Am apelat la toate soluțiile posibile, de la achiziționarea de noi aparate până la folosirea aparatelor din universități, de la ANSVSA”, a spus Ludovic Orban.

România este țara din Europa care efectuează cele mai puține teste zilnice! De exemplu, în ultimele 24 de ore, s-au efectuat doar 3.560 de teste.

Directorul Centrului European de Prevenţia şi Controlul Bolilor a anunțat, înainte de declarațiile lui Orban, că România și încă 4 țări încă nu au depășit vârful epidemic.

Până la această oră, România are 13,512 persoane infectate cu noul coronavirus şi 818 decese.