O prestație fantastică ridică în picioare jurații X Factor, în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, iar cu toții sunt de acord că tânăra din fața lor poate pleca acasă cu marele trofeu din cel de-al nouălea sezon.

”Ea poate să facă tot cu vocea, nu are nevoie de niciun artificiu, de nicio poveste! Ea este așa, a venit în fața noastră și îți spun că este câștigătoarea X Factor, eu așa simt! Nu mai avem nimic asemănător în X Factor!”, a declarat vrăjită Delia după ce jurații X Factor au ascultat-o cântând pe tânăra de 27 de ani. ”Mi-ar face o deosebită plăcere ca tu să câștigi X Factor 2020! Mi-ai <<rupt>> capul!”, a exclamat și Florin Ristei. Cine este concurenta care le-a furat inimile și ce mentor va avea aceasta, aflăm cu toții în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție X Factor.

O noutate a celui de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, pe care atât concurenții, cât și jurații au aflat-o încă din primul episod a fost împărțirea grupelor! Astfel, dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, anul acesta, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice.

Așadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago.