O femeie însărcinată în ultima lună, a mrit cu zile după ce a fost plimbată în trei zile prin trei maternităţi. În loc să o bage în sala de operaţie şi să îi facă cezariană, medicii se certau la telefon, încercând să paseze pacienta de la unul la altul. Pentru că nu s-a găsit niciun medic să o opereze la timp, femeia a murit împreună cu copilul nenăscut.

Pe 8 octombrie, femeia, însărcinată în 8 luni şi 2 săptămâni, ajunge la Maternitatea Spitalului din Drobeta Turnu Severin. Are contracţii uşoare. A doua zi, vine rezultatul testului COVID. Pozitiv. Gravida este trimisă la Spitalul Orşova, pe motiv că maternitate nu tratează cazuri COVID.

La Orşova, nu este neonatolog, este căutat loc la Timişoara, dar nu există. Doctoriţa din Orşova sună la Drobeta Turnu Severin să primească gravida înapoi.

„Şi cine îţi intră cu ea în sală la ora 9-10, ă? Voi anestezist acolo, care se ocupă de treaba asta, aveţi? Cum vă ocupaţi de COVID, ca să ştiu şi eu, aşa, ca idee?”, spune Dr. Ramona Popescu, în timpul înregistrării telefonice.

Dr. Ramona Popescu, medic-şef secţia Maternitatea Drobeta Turnu Severin: În momentul în care am întrebat-o cât este saturaţia, de ce este saturaţia atât, de ce mă suni pe mine, că avem linie de gardă. Mi-a spus: „Doamna doctor, eu sunt acasă în momentul ăsta, nu am consultat pacienta, decât sunt sunată încontinuu”

Dr. Denisa Hinoveanu, medic specialist în ginecologie: Noi nu aveam cum să o ajutăm, starea ei degradându-se, copilul trebuia scos, noi nu avem neonatologie pentru prematuri, copil sub 37 de săptămâni.

Pe 11 octombrie, la 5 dimineaţa, gravida este trimisă totuşi cu ambulanţa la Drobeta Turnu Severin. Şi de-acolo, cu elicopterul, direct la Bucureşti, la Maternitatea Bucur. Timp de şapte ore, femeia a rămas în zona tampon a Unităţii de Primiri Urgenţe. Medicii susţin că a plecat către Maternitatea Bucur cu o saturaţie de 90%, iar monitorizarea fetală era şi ea una favorabilă. Când a ajuns în Bucureşti, fătul era deja mort, iar mama era în stop cardio-respirator. S-a stins şi ea, la scurt timp.

Iată un dialog halucincant între doi medici care trebuiau să o salveze:

Dr. Ramona Popescu: O băgăm în cezariană ca să ne moară pe masă sau ce?

Dr. Denisa Hinoveanu: Nici eu nu sunt acolo, şi eu sunt acasă.

Dr. Ramona Popescu: Şi e în travaliu sau nu e în travaliu?

Dr. Denisa Hinoveanu: Nu e în travaliu.

Dr. Ramona Popescu: Păi şi-atunci?

Dr. Denisa Hinoveanu: Se desaturează.

Dr. Ramona Popescu: Nu-mi puneţi şi DSP-ul în cap şi toate astea, înţelegeţi! Să ştiu exact, e travaliu, nu e travaliu! Ce dracu’ e asta, talmeş-balmeş?

Acum, într-un sat din Mehedinţi, trei copii de 5, 6 şi 7 ani au rămas orfani.

@dragoscirstea92#virall #virall #foryou #foryoupage #😱😱😱 #🇷🇴🇷🇴🇷🇴 #😥😥😥 #fy #😥😥😥♬ sunet original – Nimeni Altu