Nuntă ca-n povești în serialul Fructul oprit de la Antena 1

Nuntă ca-n povești în serialul Fructul oprit de la Antena 1
loading...

Două cereri în căsătorie, mărturisiri și descoperiri importante, însoțite de răsturnări de situație, toate acestea se vor regăsi în episodul cu numărul 38, din sezon 2 “Fructul oprit”, pe care Antena 1 îl va difuza în această seară. De la ora 20.00, telespectatorii vor fi martorii unor secvențe emoționante și vor asista la momente prețioase din viața protagoniștilor serialului.

“Ana, tu și cu mine, aici pe ponton… O nuntă ca-n povești, așa cum ți-am promis. Ce zici?”, îi spune Ioan (interpretat de Vlad Gherman) Anei (Cristina Ciobănașu).  Propunerea lui Ioan de a face ceremonia religioasă în acest loc o face pe Ana să retrăiască clipe din trecut, când a îmbrăcat prima dată rochia de mireasă, iar evenimentul organizat în curtea casei sale a avut parte de o întorsătura urâtă. Ce va răspunde ea, ce decizie vor lua îndrăgostiții, diseară, într-un nou episod “Fructul oprit”.

Momente importante și în cuplul Alex-Sonia! După tot felul de piedici și încercări, a venit timpul ca relația lor să aibă în sfârșit liniștea mult dorită.  “Îți promit că de data asta nimeni și nimic nu o să ne mai oprească”, îi spune Alex(Petru Păun) Soniei(Michaela Prosan).“Te iubesc enorm și pot să înțeleg dacă nu vrei să te căsătorești cu mine”, îi mărturisește ea, discuția dintre cei doi putând fi urmărită, în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1.

Magda (Maia Morgenstern) simte nevoia să-și deschidă sufletul și să ceară ajutor. “E vina mea! Toate aceste lucruri se întâmplă din vina mea! Toate semnele astea … Am primit și eu câteva semne, semnale, chiar înainte să apară cele de aici”, recunoaște ea, în fața procurorului (Rodica Lazăr). “Numai eu pot să înțeleg aceste semne. Povestea a început în urmă cu 25 de ani…”, continuarea astăzi în episodul 38.

Cu toate că a fost alungată din casa Caragea, Roxana (Carmen Tănase) își face din nou apariția în acest loc. “Sonia are nevoie de mama ei (…) Credeați că ați scăpat de mine?”, le transmite ea celor aflați în living-ul casei Caragea. Prezența ei atrage o reacție neașteptată. “Roxana, am fost prietene, m-ai trădat, am fost rivale, suntem dușmance. Dar ceva mai pot să fac pentru tine. Eu am să fiu mama de care Sonia a avut nevoie toată viața ei și de care nu a avut parte niciodată”, este promisiunea Magdei. Ce va face Roxana în urma acestei discuții, diseară, în “Fructul oprit”.

Tot în cadrul episodului de astăzi Adrian (Bogdan Albulescu) descoperă faptul că Doina (Virginia Rogin) a fost cea care l-a împușcat, fiind cea din cauza căreia a ajuns în stare gravă la spital. “De ce, mătușă? De ce?”, o întreabă el, cu lacrimi în ochi.

Clipe grele și pentru Mihai (Conrad Mericoffer), care încearcă să-și pună ordine în viață. “Vreau să mă schimb, Iza, de dragul copiilor mei!”, îi spune el acesteia. Cum decurge întâlnirea dintre Mihai și Iza (Ioana Blaj), dar și cea dintre Mihai și fosta lui soție, Silvia (Alina Pușcaș), astăzi, la Antena 1.

“Cred că știu cine este Bihter”, spune Magda. Ce se întâmplă cu ea, imediat după această revelație, publicul poate afla diseară în continuarea serialului.

Au mai rămas trei episoade “Fructul oprit”, pe care telespectatorii le pot urmări, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.  

Categorii: MASS MEDIA

Autor

recentNEWS.ro

Puteți contacta redacția site-ului de știri www.recentnews.ro pentru sugestii, ponturi, comentarii, păreri, sau drepturi la replică, la adresa office@recentnews.ro

Scrie un comentariu

<