Cu toţii ne dorim o viaţă cât mai lungă şi plină de bucurii. Mihai Voropchievici dă informaţii despre semnele care ne arată că vom trăi o viață cât mai lungă.

„Să nu îmi spună cineva că nu e doritor să trăaiscă cât mai mult. Pentru că și-a făcut un program, vrea să realizeze ceva, altul își dorește să vadă copiii mari, cu situație, altul vrea să vadă și mai mult, vrea să vadă și nepoții. Deci fiecare are o dorință  de a trăi cât mai mult, dar eu am zis că dacă tot ai o dorință de a trăi cât mai mult, să trăiești și cu folos! Dacă am anticipa ce însemnă, la fiecare prag de vârstă, să zicem perioade de 10 ani, de la 50 la 60 e într-un fel, de la 60 la 70 e alt fel. Când ai trecut de 70 de ani, deja e o cifră care îți pune multe întrebări: vine cea de 80; o depășesc pe cea de 80; cum va fi cea de 70?”, spune Mihai Voropchievici.

Numerologul spune că persoanele longevive nu trebuie să fie slabe, că altfel le bate vântul: Ești plinuț, dar nu ești bolnav. Acesta este un fapt bun, pentru că persoanele centenare nu trebuie să aibă o greutate scăzută, să le bată vântul. Trebuie să avem o viață echilibrată, în sensul că e suficient să îți păstrezi o greutate normală. Atât timp cât masa corporală nu depășește raportul ăla între 18 și 24. Persoanele care merg repede au o viață lungă. Se spune că e dovedit științific, pentru că mersul mai repede ce face? Faci cardio, iar dacă faci 2 metri – 3 metri pe secundă, adică ai un mers mai alert, nu faci altceva decât să îți activezi starea de bine Inima pulsează mai mult sânge, totul se primenește, se oxigenează, starea de sănătate e extraordinară. (…) Mersul mai rapid nu face altceva, decât să te ajute.

Emoțiile pot influența sănătatea și durata vieții:  Emoțiile pot influența sănătatea. Orice emoție vine ca un factor extern, care poate să îți cauzeze, să fie spre răul tău, adică dacă ești o fire mai emotivă și persiști în încăpățânarea să vezi numai tragedii, numai drame, la un moment dat te-ai încărcat negativ și te-ai distrus. Ca să te cureți din subconștient de emoții negative, pentru că vezi relele și începi să strângi ură, se strânge tot ce vrei, asta influențează procesul de îmbătrânire. Aptitudinea optimistă, încăpățânarea, lipsa stresului, nu fac decât să echilibreze nivelul de cortizol, iar acesta este hormonul stresului. De ce persiști prin încăpățânare să îți faci rău? Persistă într-o încăpățânare constructivă. (…) Nu persista într-o încăpățânare distructivă, persistă în încăpățânarea care e constructivă, ce conduce la niște lucruri bune.  Omul care are mai mulți prieteni, care se distrează, socializează, nu are viața mai lungă. Refugierea în  singurătate, în anxietate, în a te departaja de toți, prin simplul mod că nu accepți veselia.  A învăța să zâmbești, aduce un strop de bucurie zilnică în viața ta, este pentru tine benefic și este și pentru cel din fața ta. (…) Cu cât ești mai educat, cu atât trăiești mai mult. Cu cât neuronul e pus la treabă, citești, pregătești, studiezi, cunoști, curiozitatea aceea, dorința de instruire și pregătire.  Atâta timp cât îi dai corpului și hrană spirituală e mai bine. Sunt persoane care au o dorință mare de a ajuta, de a se implica. Dacă ajuți necondiționat, faci o bucurie acolo unde sunt lacrimi pe obraz, unde e o suferință. Este satisfacția că și tu ai contribuit cu ceva la ajutorul unei persoane necăjite.

Eşti ceea ce mănânci şi trăeişti mult dacă eşti optimist.

„Dacă consumăm mult mai multe legume, acele legume nepregătite prin foc, îi dăm corpului acea doză de vitamine zilnice, de care are nevoie. Paharul de vin roșu te ajută, este doctoria ta, te ajută ca stimul, te ajută la orice. Gândește pozitiv, indiferent prin câte greutăți ai trece. Optimismul este pilula fericirii și este rețeta unui ten frumos. Oamenii optimiști, toată frumusețea și bogăția lor din interior, o transformă și o pun pe față”, a explicat numerologul Mihai Voropchievici, la Antena 3.