Novak Djokovic, umilit şi batjocorit de Australia, din motive politice şi sanitare

Novak Djokovic, cel mai mun jucător de tenis din lume, este ţinta bătăii de joc a Guvernului Australiei, doar pentru simplul fapt că se opune vaccinării împotriva coronaviruslui. L-au atras în capcană, invitând-ul la Australian Open, i-au dat suctiere medicală şi viză, iar când a ajuns pe Aeroportul Internaţional din Melbounre, duă 9 ore de interogatoriu, i-au anulat viza şi i-au spus să plece acasă.

Australia a devenit din tărâmul libertăţii şi al democraţiei, un continent în care dictatura sanitară impusă de politicieni, este mai presus de drepturi şi libertăţi pe motiv de pandemie.

Pe 4 ianuarie, printr-un mesaj postat pe Instagram, sârbul a explicat că a primit o scutire medicală din partea autorităților australiene şi că poate participa la Australian Open. Însă ştirea a făcut înconjurul planetei şi imediat s-au alertat mai mulţi jurnalişti şi „formatori de opinie” care au contestat decizia autprităţilor. Astfel că în timp ce Nole se afla în avion spre Melbounre, autorităţile s-au regătit să-l „salte” de la poarta avionului.

L-au interogat nouă ore, i-au luat telefonul mobil, l-au ţinut ostatic şi la final i-au ridicat viza pe motiv că e greşită. Culmea e că de atâţia ani, Nole joacă în Australia şi de fiecare dată a ajuns cu acelaşi timp de viză. Însă nu mai acum viza nu era bună.

Avocații lui Novak Djokovic  s-au adresat instanței din Melbourne, pentru a contesta decizia autorităților australiene de a-i anula viza de călătorie tenismenului sârb.

Tribunalul Federal din Melbourne a anunțat că audierea completă în acest caz a fost programată pentru luni, 10 ianuarie.

De la aeroport, Nole a fost dus sub custodie, într-un hotel de carantină din Melbourne, de unde nu are voie să plece.

Nole, victima jocurilor politice şi sanitate din Australia

Peste câteva luni, în Australia sunt alegeri federale, iar actualul premier care nu se bucură de prea mare popularitate, a profitat de scandal şi a intervenit, arătând că e de partea „poporului”, umilindu-l pe tenismenul sârb.

„Viza domnului Djokovic a fost anulată. Regulile sunt reguli, mai ales când vine vorba de graniţele noastre. Nimeni nu este deasupra acestor reguli. Politicile noastre stricte de frontieră au fost esenţiale pentru ca Australia să aibă una dintre cele mai scăzute rate de deces din cauza COVID din lume şi continuăm să fim vigilenţi”, a scris pe Twitter Premierul australian Scott Morrison.

Ministrul australian al Sănătăţii, Greg Hunt, a afirmat că Djokovic nu a putut oferi dovezile necesare pentru a putea intra în Australia şi va fi trimis înapoi în Serbia.

Ministrul interimar al Sportului, Jaala Pulford, a precizat că guvernul din Victoria nu va sprijini cererea lui Djokovic: Guvernul federal a întrebat dacă vom sprijini cererea de viză a lui Novak Djokovic pentru a intra în Australia. Nu îi vom oferi lui Novak Djokovic suport individual pentru cererea de viză pentru a participa la ediţia 2022 a Australian Open. Întotdeauna am fost clari cu privire la două puncte: aprobările vizelor sunt o chestiune care revine guvernului federal, iar scutirile medicale sunt o chestiune pentru medici.

Înă o jucătoare, victima politicii dictatoriale din Australia

După scandalul lui Nole, autorităţile australiene i-au anulat viza de intrare jucătoarei de tenis Renata Voracova.

Jucătoarea din Cehia a fost reţinută joi de poliţia de frontieră şi a fost dusă la Park Hotel din Melbourne, unde se află şi Djokovic.

Renata Voracova a evoluat deja la Melbourne Summer Set 2, în proba de dublu, alături de poloneza Katarzyna Piter.

Jucătoarea cehă a intrat în Australia cu o scutire de vaccinare, pe motiv că a fost infectată cu Covid-19 în ultimele şase luni.

Nu se ştie dacă Renata Voracova va face apel împotriva deciziei de revocare a vizei sale.

O veste bună din Franţa 

Ministrul Sportului din Franţa, Roxana Mărăcineanu a anunţat că Nole va putea participa la Roland Garros, chiar dacă nu este vaccinat.

În Franţa, un sportiv „care nu va fi vaccinat (…) va putea participa la competiţie fiindcă protocolul, bula sanitară la aceste mari evenimente sportive, o va permite. Există protocoale sanitare impuse pentru evenimentele majore de federaţiile respective, care se adaugă la protocolul ţării şi asta îi va permite deci cuiva ca Novak Djokovic să poată intra pe teritoriul Franţei”, a explicat ministrul pentru postul de radio France Info.

Azi, 7 ianuarie, cu ocazia Crăciunului pe rit vechi, Novak Djokovic a postat un prim mesaj din hotelul în care este cazat.

„Le mulțumesc oamenilor din lumea întreagă pentru susținerea necontenită. Simt asta și o apreciez enorm!”, a scris Novak Djokovic, pe Instagram.

Novak Djokovic este campionul en titre de la Australian Open și deține un număr record de titluri la Melbourne – nouă.

Australian Open 2022 este programat în perioada 17-30 ianuarie. Organizatorii au anunțat că toţi jucătorii care vor să participe trebuie să fie vaccinaţi cu ambele doze împotriva COVID-19.