Novak Djokovic porneşte atacul contra Guvernului Australiei. Liderul ATP dă în judecată Guvernul Federal de la Canberra sub acuzaţia de rele tratamente aplicate în perioada cât a fost anchetat şi reţinut de autorităţile australiene. Sârbul cere drept despăgubiri, o sumă cu şase zerouri.

Conform publicației sârbe Telegraf, Nole vrea să dea în judecată Guvernul Australiei pentru felul în care a fost tratat.

Djokovic crede că a fost tratat necorespunzător și că este nevinovat în toată această situație, iar acum vrea să ceară compensații uriașe Guvernului Australiei.

Invocând rele tratamente, sârbul vrea despăgubiri în cuantum de 3,8 milioane de euro, adică dublul premiului de anul acesta primit de câştigătorul Australian Open.

Nole a fost deportat din Australia şi i s-a interzis astfel să poată participa la Australian Open pentru a-şi apăra titlul cucerit în ultimii trei ani.

Nole vrea să se răzbune astfel pentru umilinţa la care a fost supus de către autorităţile australiene.

Pe aeroportul din Melbourne, sportivul a stat mai multe ore într-o cameră, fără acces la telefon, iar ulterior a fost mutat într-un hotel din carantină, unde a stat mai multe zile în condiții precare. În clădirea respectivă s-ar fi aflat gândaci, iar Djokovic n-ar fi primit nici măcar o masă pe zi.

Nole a pierdut săptămâna trecută procesul cu statul australian, în urma căruia a fost expulzat și obligat să plătească cheltuielile de judecată.

Sârbul a scăpat de suma de 500.000 de dolari datorată Australiei, deoarece organizatorul Australian Open, Tennis Australia, suportă și cheltuielile de judecată ale sportivilor de la turneu.