Profeţiile lui Nostradamus pentru anul 2020, dau fiori tuturor. Celebrul prezicător susţine că Marea Britanie va avea un nou Rege iar în Europa se vor produce mari calamităţi şi că România nu va fi ferită de astfel de nenorociri.

Începând cu 2020, versetele lui Nostradamus capătă noi interpretări. Celebrul prezicător a lăsat în urmă, prin intermediul scrierilor sale predicții despre țări, popoare, calamități și tehnologie. România, alături de mare parte din Europa, va fi afectată major de schimbările climatice, potrivit profețiilor lui Nostradamus.

Iată care sunt interpretările versetelor lui Nostradamus începând cu 2020:

O nouă încoronare – Deși nu se menționează exact dacă Regina Elisabeta va muri sau nu, Marea Britanie va avea un nou rege. Cel puțin așa susțin cei care decodează versetele lui Nostradamus

Calamități naturale – Nostradramus prezice și o creștere a numărului de furtuni, uragane și tornade care vor lovi America. Se zice că unele tornade vor avea chiar 1,6 km diametrul și vor matură o linie de 48 de kilometric, cu vânturi de peste 320 km/h, mai scrie sursa citată.

Topirea ghețarilor și schimbările climatice – Topierea ghețarilor Antarcticii va duce la creșterea nivelului marii cu câțiva metri. Toate acestea vor contribui la intetinerea uraganelor, inundațiilor, înmulțirea refugiaților, a conflictelor globale din cauza lipsei de apă și hrană.

Un cutremur major în Europa – Profetul a anunțat și cutremure devastatoare. Se zice că statul California se va scufundă sub ape. Când Mercur va fi retrograd în Rac (18 iunie – 12 iulie) în Lumea Nouă (Pământurile de Vest) vor fi afectate. Nici Europa nu este ocolită de prezicerile sumbre ale lui Nostradamus care prevede că Turcia va fi lovită de un cutremur puternic între 7 și 7,4 grade pe scară Richter.

Cip-uri implantate – Profetul francez prevede și că oamenii se vor plimbă pe străzi cu cip-uri implantate în corp. Previziunea nu este departe de adevăr. În 2017, o companie din Winsconsin a implantat angajaților cip-uri care au înlocuit cartelele de pontaj.