Nicolai Tand, unul dintre cei mai carismatici chefi de la noi, care împreună cu Oana Radu prezintă cea mai mondenă emisiune culinară – ”Star Chef”- difuzată în fiecare duminică, de la ora 18.45, la Antena Stars, își amintește în cadrul show-ului momente emoționante din propria copilărie.

Originar din Maramureș, din localitatea Rozavlea, Nicolai Tand explică de ce are un accent franțuezesc atât de puternic. Astfel, pe lângă faptul că a trăit mai mulți ani în Franța, îndrăgitul chef își amintește că mama sa cunoștea și chiar iubea limba franceză.

”Mama când mă legăna îmi cânta în franceză. Și când eram la școală pruncotan și avem lecții la franceză, mama mă ajuta la lecții. Nu este glumă, știa foarte bine”, mărturisește emoționat Nicolai Tand, în cadrul emisiunii sale, ”Star Chef” de la Antena Stars.

Nicolai Tand și Oana Radu îi au ca invitați, duminica aceasta, pe Emilia Ghinescu, care formează o echipă cu Laura Olteanu, și pe Iuliana și Costin, soliști ai Prestige Orchestra. Cele două echipe se întrec în cele mai delicioase rețete, dar și în dezvăluiri despre viața personală și cea de artist.

Secondate şi supervizate de chef Nicolai Tand, vedetele pregătesc, în fiecare duminică, de la ora 18.45, la Antena Stars, în cadrul unei competiții condimentate cu replici piperate,  specialitatea casei lor. Pe de altă parte,  Oana Radu le “toacă” mărunt şi le “fierbe” la foc mic, reușind astfel să  le”stoarcă” de secrete.