Tmişorenii scapă de restricţii. Carantina a încetat pe malul Begăi, după ce sâmbătă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş nu a aprobat prelungirea măsurilor restrictive pentur încă şapte zile.

Deşi rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 e mai mare decât la momentul intrării în carantină, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis că nu se mai prelungeşte carantina pentru încă şapte zile în Timişoara, Dumbrăviţa şi Giroc.

Acest lucru s-a întâmplat după ce în şedinţa de sâmbătă, în cadrul CJSUT s-a votat după cum urmează : 20 voturi pentru, 9 abţineri şi 9 voturi împotrivă, insuficiente voturi pentru adoptarea prelungirii carantinei.

„În urma analizelor de risc efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Timiş şi a avizelor emise de Institutul Naţional de Sănătate Publică – astăzi, 20.03.2021, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a analizat propunerile de prelungire a măsurilor de carantinare pentru localităţile: Timişoara, Dumbrăviţa şi Giroc pentru o perioadă de 7 zile. În urma votului exprimat, în cadrul CJSUT s-a votat după cum urmează : 20 voturi pentru, 9 abţineri şi 9 voturi împotrivă, astfel ca prelungirea măsurilor de carantinare pentru localităţile: Timişoara, Dumbrăviţa şi Giroc pentru o perioadă de 7 zile nu a trecut, nefiind întrunită majoritatea necesara de 2/3 din membri prezenţi pentru adoptarea hotărârii de prelungire a măsurii de carantinare. În ceea ce priveşte comuna Moşniţa Nouă şi comuna Ghiroda, analiza de risc întocmită de către Direcţia de Sănătate Publică a concluzionat că nu este întrunit punctajul pentru a putea propune prelungirea carantinei zonale în aceste 2 localităţi, iar INSP a avizat măsura de ridicare a carantinei pentru aceste 2 localităţi”, arată comunicatul de presă al CJSU Timiş.

Prefectul de Timiş Zoltan Nemeth a precizat că analiza pe ultimele 7 zile comparativ cu numărul cumulat de cazuri pe precedentele 7 zile, arată în Timiş un trend ascendent sub 10%, în condiţiile în care în majoritatea judeţelor din restul ţării trendul ascendent este mult mai ridicat. El a adăugat că majoritatea cetăţenilor din Timişoara şi cele patru comune periurbane respectă măsurile impuse de autorităţi.

Ca regulă generală, rezultatele măsurilor suplimentare restrictive încep să fie vizibile în pandemia de COVID-19, după 2 săptămâni de la adoptarea lor şi au efecte reale în condiţiile respectării lor şi totodată ajută să nu existe un trend crescător în regiunile apropiate. În ceea ce priveşte respectarea măsurilor impuse de autorităţi, majoritatea cetăţenilor din municipiul Timişoara şi cele 4 comune periurbane le respectă. Din păcate, aşa cum vedem zilnic în comunicatele Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi în comunicatele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, sunt câteva sute de cetăţeni amendaţi pentru că nu poartă masca de protecţie sau agenţi economici sancţionaţi pentru că nu limitează accesul persoanelor la maximul permis de reglementările legale. Ieri au fost identificate inclusiv persoane care, pentru a-şi justifica deplasarea, au folosit adeverinţe de la angajator care se pare că nu aveau acoperire în realitate. În aceste cazuri au fost deschise dosare de urmărire penală. În ceea ce priveşte trendul din regiune, este foarte important de menţionat că dacă în municipiul Timişoara s-a înregistrat o uşoară creştere a incidenţei de la data instituirii carantinei zonale, în ţară numărul cazurilor depistate zilnic a crescut cu 50%. În jurul datei de 07.03.2021, la nivel naţional, au fost confirmate pozitiv 3.500 – 4.000 de persoane zilnic. În 18.03.2021 aveam deja un număr de aproximativ 6000 de persoane infectate – ceea ce arată că la nivel naţional creşterea este de 50%. Dacă în urmă cu 3–4 săptămâni judeţul Timiş era singurul judeţ în scenariul roşu, în prezent 8 judeţe din România se află în scenariul roşu, la care se adaugă şi municipiul Bucureşti. În Timişoara în 08.03.2021, la data instituirii carantinei, existau 2.370 de cazuri confirmate în ultimele 14 zile. Ieri, 19.03.2021, aveam 2.669 cazuri confirmate în ultimele 14 zile, ceea ce atestă o creştere de doar 12% comparativ cu media naţională unde creşterea a fost de 50%. Astfel, prin măsurile adoptate odată cu carantinarea zonală, am reuşit să încetinim trendul crescător. Probabil, fără măsurile suplimentare adoptate, Timişoara şi Timişul ar fi avut o creştere peste media naţională. Este bine de ştiut că eficienţa carantinei nu se observă doar în scăderea incidenţei sub nivelul de la momentul instituirii carantinei zonale, impunându-se o analiză comparativă cu ce se întâmplă în regiune. Alte ţări au instituit măsuri similare urmare a creşterii numărului de îmbolnăviri, exemplu în acest sens fiind chiar măsurile de carantinare a Parisului anunţate de autorităţile franceze. Analiza pe ultimele 7 zile comparativ cu numărul cumulat de cazuri pe precedentele 7 zile, arată în Timiş un trend ascendent sub 10%, în condiţiile în care în majoritatea judeţelor din restul ţării trendul ascendent este mult mai ridicat”, a scris prefectul de Timiş Zoltan Nemeth sâmbătă pe Facebook.