În ediţia specială de Paşte, duminică, 2 mai, de la ora 18:00, o poveste emoționantă la „Rețeaua de idoli”. Irina Păcurariu ne invită la Oradea, acasă la fostul fotbalist Mihai Neșu, la 10 ani după teribilul accident care l-a lasat în scaun cu rotile, „pe roţi”, cum îi place să glumească. Este unul dintre cele mai complete şi emoţionante interviuri pe care fostul internaţional român le-a dat, în care vorbeşte despre copilărie, familie, complicata tranziţie către acceptarea vieţii de după accident. Deși paralizat, Mihai Neșu a găsit puterea de a-i ajuta pe tinerii cu dizabilități neuromotorii.

„Era în preajma Paștelui… De fapt, era după Paște, fusese mama la mine…era parcă marți, 10 mai. Eram într-un duel cu un coleg, am încercat o alunecare și m-am lovit la gât de genunchiul lui, care era în alergare și instantaneu s-a produs o fractură cervicală. Nu m-am mai putut mișca. Nu mi-am pierdut cunoștința, doar că nu prea puteam respira…doctorii spuneau că 99 din 100 nu ar fi putut să reziste fără oxigen până a venit salvarea, aproape 10 minute… și o minune a fost că hipoxia nu a afectat creierul… au fost peroade grele din punct de vedere sufletesc până prin 2016…”, spune Mihai Neşu.

La numai 28 de ani, fotbalistul Mihai Neșu rămânea imobilizat în scaun cu rotile în urma unui accident la antrenament, în Olanda, unde era atunci la echipa din Utrecht. Pentru mulți un asemenea șoc ar fi însemnat sfârșitul. Mihai Neșu se situează însă în tabăra opusă, a optimiștilor, și afirmă că, pentru el, este un dar lăsat de la Dumnezeu. Sportivul crede că în felul acesta își câștigă mântuirea sufletului, gând cu care pășește în viață în fiecare dimineață.
În cei 10 ani scurși de la accidentare, Neșu a rămas fără soție, care a ales să divorțeze, și și-a pierdut ambii părinți, decedați. Cel supranumit „Bichonul” a depășit toate încercările și a ales calea credinței și a misiunilor umanitare. A înființat o fundație care se ocupă de copiii cu probleme neuromotorii, iar în majoritatea timpului se ocupă de proiectele aflate în derulare.

„Rep.: Să pornim de la ideea că sunt oameni care nu au auzit despre tine… să le spui cine ești…
Mihai Neșu: Ce aș vrea eu să știe… sunt un băiat între tinerețe și vârsta a doua…38 de ani, mă simt ca la 20 de ani în sufletul meu, am fost fotbalist până la 28 de ani, când m-am accidentat la un antrenament și am rămas paralizat, 4-5 ani mi-am căutat rostul în viață după accident, acum consider că l-am găsit și încerc să duc o luptă cu mine să devin mai bun prin fundația care îmi poartă numele și care ajută copiii cu dizabilități neuromotorii să aibă o șansă mai bună la terapii. Acum viața mea e în jurul fundației, ne ocupăm timpul cu strâgerea de fonduri pentru finalizarea și construirea unui complex pentru recuperarea tinerilor cu dizabilități neuromotorii în Cihei, jud. Bihor, lângă Oradea.
E împărțită în două viața mea – înainte și după accident. când mă gândesc la cea de dinainte de accident parcă e altcineva, acum mă văd mai mult în noua viață.

Rep.: Colegul de care te-ai ciocnit, ai mai vorbit cu el?
Mihai Neșu: Da, nu a fost niciun moment de răcire a relației între noi…”.