Membrii trupei Voltaj au fost îmbrăcați precum chelnerii la Eurovision. Iar solistul trupei, Călin Goia și-a tras ditamai crucea la gât, după ce a ”obținut„ acordul Patriarhiei Române de a aduce pe calea cea dreaptă toți gay-ii și lesbienele de la Eurovision 2015.

România se va face de mirul lumii și în 2015 la Eurovision. Europenii vor dați pe spate de Voltaj atât cu engleza impecabilă a lui Călin Goia dar mai ales cu ținuta luată din complexul Europa, dar și de imensa cruce de la gât.

Faptul că mergem pe scena concursului european cu o piesă în care ne jelim că românii își lasă copii singuri acasă ca să poată munci prin țările calde, Călin Goia și ai lui colegi de trupă și-au tras o ținută de chelner.

Probabil vor să servească tava pe la Viena și să facă rost de ceva bacșis ca să aibă bilet de întoarcere, căci puncte nu prea vor primi.

Alb și negru este ținuta celor de la Voltaj pe scena Eurovision 2015. Și ca să fie în ton cu ținuta ”impecabilă”, Călin Goia și-a atârnat de cât ditamai crucea, probabil împrumutată de la Preafericitul Daniel, ca să arate cât de credincios este.

Zici că domnul Goia a primit mandat de la Patriarhie să miruiască și să creștineze toți homosexualii de la Eurovision.

Cu siguranță toți creștinii ortodocși din Europa se vor înghesui să-l voteze doar pentru imensa cruce de la gât purtată pe post de bijuterie.

Voltaj va evolua în prima semifinală Eurovision de la Viena, disputată pe 19 mai 2015.

Prima semifinală Eurovision 2015 va avea 15 țări și anume: Grecia, F.Y.R. Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, România, Rusia, Albania, Georgia și Ungaria.