Marius Copil a fost eliminat vineri, în ultimul tur al calificărilor pe tabloul principal de la Roland Garros, de olandezul Igor Sijsling, locul 166 ATP.

Marius Copil a ratat calificarea în premieră pe tabloul principal de simplu masculin de la Roland Garros. Românu a pierdut partida cu olandezul, în două seturi, scor 3-6, 4-6.

Marius Copil l-a învins joi, în turul doi al calificărilor, pe John-Patrick Smith, în două seturi, scor 6-3, 6-4.

Marți, românul s-a impus în trei seturi, în prima rundă a calificărilor, în fața lui Pedro Sousa, scor 6-7(0-7), 6-3, 6-4.

Marius Copil a participat pentru a patra oară în calificări la Roland Garros. Niciodată însă nu a reușit să treacă de turul doi.

Accederea în turul trei al calificărilor de la Roland Garros îi asigură lui Marius Copil un cec în valoare de 12000 de euro și 16 puncte ATP.

Dintre cei trei români aflați în calificări la Roland Garros, Victor Hănescu, Marius Copil și Adrian Ungur, niciunul nu a reușit să acceadă pe tabloul principal.

Adrian Ungur a fost învins în primul tur de Luca Vanni, iar Victor Hănescu a fost eliminat în turul doi de Kyle Edmund.