Marius Copil a reuşit sâmbătă seară, o performanţă fabuloasă. S-a calificat în finala turneului ATP 500 de la Basel, competiţie dotată cu premii totale în valoare de 2,442,740 euro. În finală ar putea juca cu legendarul Roger Federer, idolul său.

Marius Copil l-a învins smbătă, în semifinale e germanul Alexander Zverev, locul cinci mondial şi favorit numărul doi la turneul ATP 500 de la Basel.

Românul a câştigat primul set cu 6-3, apoi a cedat în tie-break setul doi cu 6-7(6-8), dar s-a impus în decisiv cu 6-4.

Este cea mai importantă victorie a carierei pentru Marius Copil care face un salt spectaculos în clasamentul ATP de pe locul 93 până pe 60, iar dacă mâine câştigă turneul, românul urcă pe poziţia 42 în ierarhia mondială la simplu masculin.

Pentru calificarea în finala turneului de tenis de la Basel, Marius Copil şi-a asigurat un cec în valoare de 209,715 euro şi 300 de puncte ATP. Dacă va câştiga finala, românul va primi 500 de puncte ATP şi  427,765 euro.

În finală va juca cu învingătorul celei de-a doua semifinale jucate de Rojer Federer cu Daniil Medvedev.