Liana Stanciu revine la TVR 3 un nou sezon „Arte, carte şi capricii”

Liana Stanciu revine la TVR 3 un nou sezon „Arte, carte şi capricii”
loading...

Noul sezon Arte, carte şi capricii vă aduce, din 18 aprilie, noi întâlniri cu actori importanţi ai scenei culturale, dar şi cu subiecte din literatură, muzică şi capricii creative. În plus, noul sezon este marcat de revenirea Lianei Stanciu în rolul de moderator al întâlnirii săptămânale cu artele, cărţile şi capriciile care ne fac viaţa mai frumoasă.

Aşa cum v-aţi obişnuit, în fiecare joi seara, la TVR 3, emisiunea vă aşteaptă informaţii despre cele mai recente evenimente culturale şi discuţii de suflet cu oameni reprezentativi – racordaţi la fenomenul  cultural – care vor sta de vorbă, în studioul 4 virtual al TVR, cu Liana Stanciu.

În prima ediţie a acestui nou sezon, aflăm de la regizoarea Chris Simion-Mercurian cum este să construieşti un teatru… de la zero, dar şi cum un diagnostic dur te poate face să… te îndrăgosteşti de tine însuţi, transformând tristeţea în energie pozitivă, care te poate ajuta să depăşeşti orice obstacol.

Tot în această ediţie, regizorul Barna Nemethi ne propune o pledoarie pentru lectură, nu printr-o nouă peliculă, ci printr-o… campanie de sprijinire a lecturii iniţiată de Asociaţia Curtea Veche. Câte cărţi şi-au găsit cititorii prin donaţiile Asociaţiei, dar şi de ce este bine să citeşti cel puţin 20 de minute pe zi, aflaţi numai la Arte, carte şi capricii.

Categorii: MASS MEDIA

Autor

Recent NEWS

Puteți contacta redacția site-ului de știri www.recentnews.ro pentru sugestii, ponturi, comentarii, păreri, sau drepturi la replică, la adresa office@recentnews.ro