Din 13 noiembrie, telespectatorii Kanal D sunt invitați să pășească într-o lume plină de mister și pasiune, odata cu premiera noul serial tulburător “Promisiunea”. Productia va avea premiera luni, 13 noiembrie, de la ora 20:00, urmand sa fie difuzată patru zile pe saptamana, de luni până joi. Serialul Melek va ajunge la final joi, 9 noiembrie, cand telespectatorii vor afla deznodamantul povestii.

Cu o intrigă captivantă și interpretări remarcabile, “Promisiunea” (“The Phoenix”; titlul original: “Zümrüdüanka”) promite să cucerească inimile fanilor serialelor turcești,  aducand  în prim-plan două lumi diametral opuse, o iubire interzisă și povești de familie emoționante, toate acestea  împletindu-se într-o comunitate marcată de pasiune, trădări și secrete teribile.

Povestea plină de emoție urmărește viața frumoasei Zümrüt, interpretată cu sensibilitate de tânăra și talentata actriță Ceren Yilmaz. După ce tatăl său suferă un grav accident, Zümrüt devine stâlpul familiei și trebuie să aibă grijă de tatăl bolnav, mama și cele două surori mai mici. Pentru a asigura strictul necesar celor dragi, Zümrüt acceptă sa munceasca in casa uneia dintre cele mai influente familii din Cappadocia, familia Demirkan, ceea ce va schimba ireversibil cursul destinului ei.

În ciuda obstacolelor și intrigilor, o poveste de dragoste se naște între Zümrüt și moștenitorul familiei Demirkan, Serhat (interpretat de Alp Navruz). Cei doi își plănuiesc în secret căsătoria. Destinul lui Zümrüt se schimbă dramatic atunci când Serhat este ucis, evenimentul tragic ducând la răsturnări de situație uluitoare în viața personajelor principale.

Nu ratati premiera serialului “Promisiunea”, luni, 13 noiembrie, la ora 20:00, la Kanal D! Productia va putea fi urmarita patru zile pe saptamana, de luni pana joi, la ora 20:00, la Kanal D!