Istoria României, falsificată în manuale şcolare. Ministerul Educaţiei aprobă şi plătește manualele falsificate
Istoria României este falsificată cu bună știință de către autoritățile statului. Manualele școlare după care sunt educați elevii în școlile românești, conțin informații false și eronate despre istoria României. Ministerul Educației este complice. În loc să scoată din școli astfel de manuale școlare, le aprobă și le plătește cu banii de la stat.
Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo) a transmis recent Ministerului Educaţiei un amplu memoriu prin care atrage atenţia că manualele de istorie pentru clasa a IV-a, aprobate prin ordinul ministrului nr. 5.472 din 12 octombrie 2016, conţin erori grosolane, care pur şi simplu falsifică istoria.
Viorel Dolha, preşedintele AGIRo, consideră că nici măcar nu poate fi vorba de naţionalism în această chestiune, ci de însăşi încălcarea reglementărilor europene în domeniu.
„Este încălcată Recomandarea nr. 15/2001 a Consiliului Europei cu privire la studiul istoriei în secolul XXI. Aceste manuale la care facem referire manipulează pur şi simplu, prin hărţi şi imagini halucinante”, declară Dolha pentru adevărul.ro.
În amintita recomandare CE, la capitolul „Folosirea greşită a istoriei”, art. 2, se menţionează că „Istoria aşa cum este predată în şcoli nu poate în nici un fel, cu orice intenţie, să fie compatibilă cu valorile fundamentale şi cu statutele Consiliului Europei, în cazul în care permite sau promovează manipularea istoriei prin falsificarea sau crearea de dovezi false, statistici, imagini falsificate”. De asemenea, la art. 4, documentul critică „programele analitice care manipulează istoria, indiferent dacă acestea rezultă din negarea faptelor istorice, falsificări, omisiuni sau ignoranţă”.
Drapelul României, înlocuit cu cel secuiesc în manualul de istorie de clasa a IV-a, iar Ministerul Educației l-a plătit din bani publici.
Manualul de Istorie de clasa a IV-a, scos în limba maghiară, începând cu anul 2006, de editura T3 Kiado (autor fiind Szigmond Zoltan-Karoly), la pagina 74 a manualului, acolo unde o harta întinsă pe o pagină prezintă steagurile ţărilor europene, iar în dreptul României tronează mare steagul secuiesc în locul tricolorului.
„Nici vorbă să fie identic cu vreun manual pentru clasele cu predare în limba română. Spre exemplu, Carol I apare ca I Karoly. Această prevedere trebuia să o cunoască cei care l-au evaluat an de an şi l-au trecut în catalogul manualelor”, spune Viorel Dolha.
AGIRo mai remarcă şi faptul că în toate manaulele de Istorie de clasa a IV-a se menţionează despre câţi ruşi, bulgari, sârbi şi maghiari trăiesc peste frontierele ţărilor lor şi câţi dintre fiecare trăiesc în România, dar nu se pomeneşte nimic despre românii din afara graniţelor statale.
https://www.recentnews.ro este deosebit de interesata de respectarea vietii private a vizitatorilor si utilizatorilor paginilor sale de internet.
Acest document descrie practicile adoptate de Https://www.recentnews.ro cu privire la datele cu caracter personal pe care compania le poate colecta, utilizarea acestora si persoanele pentru care sunt colectate.
Cu toate acestea, fiecare pagina de internet Https://www.recentnews.ro are un obiectiv diferit si caracteristici proprii. Daca un anumit site internet Https://www.recentnews.ro solicita date personale suplimentare, veti fi informat in legatura cu acest lucru pe site-ul respectiv.
Date cu caracter personal
In general, puteti accesa paginile internet ale Https://www.recentnews.ro fara a fi nevoie sa furnizati informatii cu caracter personal.
Pentru a va satisface nevoile, Https://www.recentnews.ro va poate solicita sa furnizati date cu caracter personal, de exemplu, pentru a stabili o corespondenta sau pentru a procesa o comanda.
In special, este vorba de coordonatele dumneavoastra (nume, adresa, numar de telefon, adresa electronica, etc.)
Colectarea datelor cu caracter personal
Https://www.recentnews.ro nu colecteaza date cu caracter personal decat in scopuri precise, explicite si legitime si nu prelucreaza apoi aceste date intr-un mod incompatibil cu aceste scopuri.
Atunci cand colecteaza date cu caracter personal, Https://www.recentnews.ro informeaza persoana in cauza in momentul sau inainte de colectare si inainte de a le utiliza in scopurile definite.
Https://www.recentnews.ro se angajeaza sa nu prelucreze decat date cu caracter personal adecvate, pertinente si neexcesive in raport cu scopurile pentru care sunt colectate. Https://www.recentnews.ro va adopta toate dispozitiile necesare pentru ca datele cu caracter personal prelucrate sa fie exacte si actualizate, daca este cazul.
Utilizarea datelor colectate pe site-urile Https://www.recentnews.ro .
Https://www.recentnews.ro utilizeaza datele cu caracter personal in limita stricta a scopurilor in care au fost colectate.
Drept exemplu, Https://www.recentnews.ro va poate solicita date cu caracter personal pentru a:
Va furniza informatii privind produsele si serviciile
Executa si urmari tranzactiile dumneavoastra
Participa la aspectele interactive ale site-urilor
Comunica si dezvolta relatii comerciale cu dumneavoastra
Https://www.recentnews.ro se angajeaza sa nu utilizeze datele cu caracter personal in scopuri de prospectare comerciala fara a obtine in prealabil consimtamantul dumneavoastra.
Destinatarii datelor cu caracter personal
Destinatarii datelor dumneavoastra personale se limiteaza exclusiv la persoanele abilitate sa cunoasca aceste date datorita functiilor pe care le ocupa.
Https://www.recentnews.ro va poate cere date cu caracter personal impreuna cu furnizorii sau prestatarii de servicii la care apeleaza Https://www.recentnews.ro pentru a va procesa comanda. Acestia din urma sunt obligati contractual sa respecte confidentialitatea si siguranta datelor pe care le pot primi si sa nu le utilizeze decat in scopurile misiunii care le-a fost incredintata.
Https://www.recentnews.ro se angajeaza de asemenea sa nu vanda, inchirieze sau cedeze unor terti datele cu caracter personal fara aprobarea dumneavoastra, cu exceptia, in special, a urmatoarelor cazuri: in aplicarea unei decizii judiciare sau administrative, pentru a se conforma legislatiei aplicabile, pentru a proteja drepturile si bunurile Http://www.exclusivnews.ro.
Durata de pastrare
Https://www.recentnews.ro pastreaza datele cu caracter personal doar atat timp cat este necesar pentru indeplinirea scopurilor in care au fost colectate sau atat timp cat prevede legea in vigoare.
Dreptul de acces, modificare, stergere si opozitie
Puteti solicita in orice moment ca Https://www.recentnews.ro sa va acorde dreptul de acces la datele cu caracter personal care va privesc.
Beneficiati de asemenea de dreptul de modificare sau stergere a acestor date si de dreptul de a va opune, din motive intemeiate, la prelucrarea datelor susmentionate.
In ceea ce priveste prospectarea comerciala, puteti utiliza dreptul de opozitie fara nicio justificare.
Pentru a beneficia de aceste drepturi, adresati-va administratorului site-ului internet in cauza si/sau responsabilului pentru confidentialitatea datelor.
Securitatea datelor
Https://www.recentnews.ro a implementat masuri de protectie pentru a asigura confidentialitatea, securitatea si integritatea datelor cu caracter personal care va privesc. Accesul la datele cu caracter personal este limitat angajatilor care trebuie sa le cunoasca si care au participat la o formare cu privire la normele in materie de confidentialitate.
In cadrul unui site comercial, colectarea coordonatelor bancare se realizeaza intotdeauna cu ajutorul unor procedee eficiente si legale de securizare a platilor: aceste masuri pot consta in codarea SSL (pentru a face datele ilizibile de altii) in timpul colectarii sau transferului de date confidentiale. Aceste coordonate vor fi utilizate doar pentru plata online si nu vor fi pastrate.
Https://www.recentnews.ro vegheaza indeosebi ca datele dumneavoastra cu caracter personal sa nu fie modificate, afectate sau accesibile pentru terti.
Cookies
Https://www.recentnews.ro colecteaza date referitoare la utilizarea site-urilor internet pentru a oferi servicii mai bune vizitatorilor si utilizatorilor lor, prin utilizarea de „cookies” – fisiere pe care navigatorul de internet le cracookiesutilizale. Aceste coordonate vor fi,acu ajutorul unoies
3or, po Ace cazul.
Utilizarea datelornw.recmistrativa urma si internritatea si integritatnews.ro.
3yopuri de in si ini 9.213< ,utiliecentnews.w.recentnews.iar">
Destinatarii datelor cu caracter pertbw.reng>Desrate. Httptestinatarii iarnritcu caractei ionf/www.ttps „cati actualnews" navxx44/xu-ur,,urma si internritpill=5cu caracter personal impreuna cu furnizoriv pertbw.a.org/WPSv&g>Desrate.
n=y7acentnhavpat la irnizaeavoonal impreuna cu ire la normele in materie de confidentiali9yă mani o forblan3noasca si care au participat la o formaepturilaatarii /strare alosi integpe-lui-cjavpat la i8_ abilitate-noti.
Ht re a uong>sca Dinacter p adre, , inalorile mnal impreuna de aplatilor: aceu-itare pagi/p>