Ionela Lesenciuc a cucerit duminică, turneul de tenis RTP 100 GOLD CUP 2020, desfăşurat la Club Sportiv Galaxy din Bucureşti. Este al doilea turneu câştigat de Lesenciuc în doar o lună de la debutul în circuitul Romanian Tenis Premium. Este primul jucător din circuitul RTP care bifează două turnee în anul 2020.

Ionela Lesenciuc a reuşit să îşi treacă în palmares, al doilea trofeu consecutiv. Ce nu a reuşit niciun jucător în cele 11 turnee organizate în circuitul masculin, a reuşit duminică, Ionela Lesenciuc, să bifeze două trofee. După ce a câştigat pe 12 iulie turneul RTP 50 Bucureşti Cup 2020, azi, a triumfat din nou. În primul meci, Ionela Lesenciuc a trecut în două seturi de Viviana Mocanu, scor 4-0, 4-0, iar în semifinale s-a impus cu scorul de 10-5, 10-2, în faţa lui Ioana Vasiliev, debutantă în circuitul RTP.  În finală, Ionela Lesenciuc s-a impus în trei seturi, scor 10-6, 6-10, 10-1, în faţa lui Veronica Smaranda.

Pentru această victorie, Ionela Lesenciuc a primit 100 de puncte RTP, un premiu în valoare de 70 lei, un produs Bonilas pentru sprâncene, un voucher de reducere de 10 lei de la RTP, trofeul campioanei şi 100 de puncte RTP.

Graţie acestui succes, Ionela Lesenciuc devine noul lider RTP cu un total de 150 de puncte în clasamentul de simplu feminin, reuşind să detroneze primul lider din istoria RTP la feminin, Andreea Avram.

Veronica Smaranda, desemnată principală favorită a turneului RTP 100 GOLD CUP 2020, a jucat cea de-a treia finală din circuitul RTP, după cea RTP 50 pierdută pe 29 octombrie 2017 în faţa lui Carmen Necula şi cea RTP 100 din 18 noiembrie 2017, pierdută în faţa lui Andreea Avram. Duminică, în primul emci, Veronica Smaranda a învins-o în două seturi pe Ana Maria Vătăşescu Balcan, scor 41, 4-1. În semifinale s-a impus în două seturi în faţa lui Tania Gavriloff, scor 10-5, 10-8. Iar în finală a revenit de la 0-1 la seturi, dar în setul decisiv, oboseala şi-a spus cuvântul şi a cedat cu 1-10. Din tribună a avut doi susţinători importanţi, soţul şi fiica lor care a stat cuminte până la terminarea finalei. A fost primul turneu oficial jucat de Veronica Smaranda după ce a devenit mămică. Pentru finala RTP 100, jucată duminică, Veronica Smaranda a primit un premiu în valoare de 50 lei, un premiu Bonilas pentru sprâncene, 10 lei reducere de la RTP, 80 puncte RTP şi trofeul finalistei turneului RTP.

Arbitrul finalei RTP 100 GOLD CUP 2020 a fost Cristian Mario Stănciulescu. La turneul RTP 100 GOLD CUP 2020, în proba de simplu feminin au participat opt jucătoare: Veronica Smaranda, Ionela Lesenciuc, Viviana Mocanu, Ana Maria Balcan Vătăşescu, Vivienne Tutunaru şi trei jucătoare debutante: Marilena moise, Tania Gavriloff şi Ioana Vasiliev.